S-a spart burduful nopții
și umbrele au curs ca fânul,
fiecare s-a ridicat în picioare
să-și caute stăpânul

la pod s-au făcut nod
să treacă pe sub apă
unde să își spele
umbletu-n obiele

înspre dimineață,
mânjite de ceață pe față,
umbrele sfioase
au început a coase
un fel de covoare
pentru-nmormântare
și niște povești
din lumi nelumești

pe buza pădurii,
arătându-și nurii,
cete de copaci
le-au vârât în saci,
hăitașii din umbre
să nu se preumble,
să nu ciugulească
pe bolta cerească
pasărea de noapte,
stelele necoapte.

Au săpat tranșee
Ultimii soldați
Printre orhidee,
Pentru împărați

Schije de obuze
Încă ard în trupuri,
În tăciuni și spuze
Se iscodesc trucuri

Când dansând pe ace
Ologi cu picioare
Tratate de pace
Dau să se omoare

Trandafirii roșii
Îmbrăcați în spini
Își trezesc cocoșii
Să ucidă crini

Curcubeu inert
Spânzurat de cer
Suge din deșert
Apele de fier

În culori de “dolii”
Se-mpletesc coroane
Pictând peste molii
Chipuri în icoane

O lume nebună,
Nebună, nebună,
În miez de furtună
N-aude cum tună

Nu vede Golgota,
Dealul Căpățânii,
Și toată liota
Și-a trădat stăpânii

Au crezut nebunii
Că umblă pe apă;
Judecata lumii
Stă acum să-nceapă.

Am fost țaran cu normă-ntreagă
Cu bătătură și ogradă
Cu vite, galițe și cai
În colțul meu, ca într-un rai

Aveam pământ, aveam de toate
Aveam puteri și sănătate
Și aveam dragul de-a munci
Până ați prins a-mi porunci

Să-mi dai pământul înapoi
Aștepți coloana să-mi îndoi,
Dând iama-n turmele-mi de oi
Îmi pui țărână-n sacii goi

Cu cârtițe și mușuroi
Mă pui pe liste de eroi,
Mă premiezi cu măturoi
Să vântur norii după ploi

În nădușelile-mi șiroi
Strecori vedenii de strigoi
Mă-mpingi în zloată și în zoi
Și-n șanțurile cu puroi

Îmi lași din iarnă doar un sloi,
In primăveri aduci gunoi
Iar verile mi le înmoi
În toamne reci cu pomii goi

În târguri, mieii mi-i jupoi
Și împărțindu-i la copoi
Dezlegi zăgazuri și puhoi
Dându-mi hulubii pe cioroi

În vița mea de om altoi
Ai vrea să ari cu zgripțoroi
Și dănțuind printre moroi
Să mă arunci iar în noroi

Scăpați din gheare de furcoi
Din nou sântem noi oameni noi
Ne rupem lanțul din convoi
Căci, Dumnezeu este cu noi.

Am fost țăran care-a murit
De-atât pământ nerânduit,
În bătătura din ocol
Am fost țaran cu suflet gol

Mă doare talpa unei țări
Ca părăsirile din gări,
Iar groapa-n care mă-ngropați
Și pe aceea mi-o furați

O! patrie fără de țărani
Venim la nuntă fără bani
Și ne rugăm să fii acasă
Și îmbrăcată în mireasă

Mă doare masca ce-o purtați
Voi cei mereu nesăturați
Și mă mai doare pe de rost
Că m-ai crezut și mă crezi prost

Ce duci cu tine după moarte?
Doar rădăcina din păcate,
Maldăr de-averi rămâne jos
Să-ngroape omul păcătos

Mai pot vorbi, mai pot gândi
Încă mai pot nădăjdui
Iubirea cerului deschis
Așa cum Dumnezeu a zis.

Floarea botezată de spin
se numește trandafir;

Spinul îmblânzit de o floare
se numește ascultare

Sărutul dat și sărutul primit
se numesc alianțe,

Cum visele care colindă somnul obosit
se numesc speranțe.

Nu sunt odihnit când dorm
ci când iubesc,

nu sunt tare când înving,
ci când am fost cucerit de dragoste

nu ajung bogat de cât am adunat
m-a îmbogățit doar ceea ce am dat;

fericirea nu am cumpărat-o,
am învățat-o lăsând-o să mă trăiască

iar nefericirea nu poate fi altceva
decât împotrivirea
de a nu te lăsa iubit de Dumnezeu

ajungem oameni abia când
ne-am golit sufletul de țărâna din trup
pe care am purtat-o prea mult,
ca o povară.

Ultimul soldat a uitat ușa războiului deschisă
și păianjenii s-au strecurat
și țes plasele de fier armat
în ungherele caselor fără colțuri
și fără adăpost.

Și gândul devine material
atunci când celălalt mal îndepărtat
se predă necondiționat
sub mijloc de pod ridicat.

Și inima își are viața ei:
când tace se face în veșnicie
repaus și pace.

Și luna visează să se mărite într-o noapte
numai că, nuntașii lucrează în constelații
spre a păzi nunțile de inundații.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »