Dacă floarea sălbătăciei este spinul,
sălbăticia florii nu poate fi
decât trandafirul.

S-a încumetat umbra să sufle în lumânare
și a rămas fără suflare,
s-a rezemat ploaia de flacără
și au murit amândouă într-o cearcănă
a înercat omul păcătos să urce în cer
dar rătăcind drumul prin cruce
a început să se usuce,
el și Lucifer.

S-au ieftinit soldații în timp de pace
tocmai ei, care au adus pacea,
o, nu mai au nicio valoare,
ar mai prețui ceva doar morți,
dar așa, par a încurca pe cei
care niciodată nu au fost soldați

Conduc armatele civilii;
conduc armate mai mult decât civile
cu puncte de comandă în vile luxoase,
din debarcadere,
ca niște sugestive de plăcere

Ați început a vinde pe nimic pământul
pe care ei, soldații, l-au adus acasă

Ei, cei care au mai rămas în uniforme ponosite,
știu că pământul are preț de sânge
Iar voi, le porunciți să nu deranjeze
cu tragerile de noapte
pescuitul vostru în ape tulburi

A! încă ceva: de ce ați scos din dex
cuvântul “patriotism”?
poate pentru că nu ați auzit de el niciodată,
hienelor.

Nu mă opresc să tac
oricât i-ar deranja pe surzi,
oricât de mulți muți,
nemulțumiți,
ar crede că-i imit

oricâte cuvinte s-ar oferi benevol
să vorbească,
să spună nimic,
să clocească,
chiar să scoată pui de cuvinte,
și ei fără minte,
nu!
nu mă opresc să tac

atâta vreme cât poartă cuvintele măști
și se adună în găști,
cât spun ceea ce nu-s,
câtă vreme înșală,
cât nu merg la școală,
când se tocmesc să ucidă
cu venin de aspidă,
și chiar dacă ies la atac
duzini de cuvinte,
vânzându-se ieftin la vrac,
nu mă opresc să tac

o, biete cuvinte zornăitoare,
mi-e milă de voi că stați în picioare,
mă doare că n-aveți valoare
și vă prostituați cu guri însurate
la porți de păcate

de aceea nu mă opresc să tac
până nu vă pocăiți în sac și cenușă,
până când nu aprindeți făclii
și pășiți spășite
din cuvinte moarte în cuvinte vii.

Nu se mai rușinează buruienile:
cresc direct în flori pârjolondu-le de parfum și de culori,
subjugându-le și înjugându-le
ospățului de ciori

Neghina nu năpădește grâul,
-i s-a urcat în spate-
apucă zăbala și frâul,
silindu-l spre morile sparte

Spinii au cerut împărăție peste copaci
și, răsucindu-se ca șerpii,
au amăgit Eva din frunze
și vrednicia ierbii;
aducându-și gonaci,
au pornit vânătoarea de oameni săraci

pe buza destinului
a început împărăția spinului;
de atunci încoace soarele arde cu fum
dar nu mai coace, dospește scrum.

Ar trebui să știm
că o orice inimă se poate înmuia
în Duhul lui Dumnezeu;

este o minune să vezi cum piatra din ea
se poate topi și curge
sub formă de lacrimi.

VREMI DE RĂBDARE

În vremi de răbdare mor crinii în floare
Iubirile mor de drag și de dor
Așteptările își strigă cărările
Zorilor se ofilesc și nu mai mijesc

Singure-n iatac și morile tac
Se sfădesc întruna soarele și luna,
Roțile de mori macină la nori
Cum macină vântul gândul și pământul

În vremi de răbdare, albina din floare
Mușcă-nfometată miere strecurată;
Pe arcuș de nopti, în praguri de porți
Îngeri grăniceri vin la învieri.

Mai sunt în muguri porniri de fructe
Se cos iar nasturi cămășii rupte
Prea nestatornici a fi statornici
Iar după muncă, mereu datornici

Prea fără minte printre nebuni
Mai vindem aur pentru cărbuni
Vindem pământul palmă cu palmă
Ne arde iadul ca o sudalmă

Pentru serviciul de-a fi vânduți
Plătim sudoarea ,noi, ceia mulți
Pentru robia de-nstrăinare
Pe patul foamei merg la culcare

Cresc anotimpuri ca buruiana
Din alte timpuri se stoarce rana
Gaze mascate scobesc în meri
Surzii mai cântă și azi, ca ieri

Ploaia n-apucă să se reverse
Bate în toacă pe la ferestre
Dăm corigențe în limbi străine
Limba română stă să suspine

Tragem hotarul țării la sorți
Pe malul mării închidem porți
Semnăm cu sânge foi de salarii
La lumânarea de sub avarii

Nimeni nu face semn de oprire
În intersecții de nimicire;
După dreptatea Celui de sus
Spune odată, ce ai de spus!

Întoarce-te-n culori de curcubeu
Și norii mătură-i de răzvrătiri
Dacă sub stâncă munții suflă greu
Eliberează-i de sub asupriri

Îmbracă-ți rochia cu stele plină
Încalță-te-n cărările senine
Fă în furtună liniște deplină
Iar depărtările le fă deplin vecine!

Deschide ploile din așteptare
Adună norii negri la un loc
Apoi descarcă ploile în mare
Pe căile săgeților de foc

Și când purificați de puritate
Ne-om întâlni în taina așteptării
Vom pune nume lacrimilor toate
Îndrăgostiți de îngerul iertării

Omul a călcat pământul și a lăsat urme de viață
și urme de moarte

Ploile au călcat pământul și sub talpa lor
a lăcrimat a rod

Vântul a călcat pământul
și a trezit în scorburi vijelii

Focul a călcat peste pământ
auzindui-se pașii de tunete
și pașii de fulgere

Aerul a călcat peste pământ
și i-a înviat fiecare ungher
care nu putea respire

Dumnezeu a călcat pe pământ
și, scobindu-l, l-a făcut pe om;
apoi l-a învățat să respire
viață,
prin Duhul Său Sfânt.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »