Ne naștem scâncind la marginea vieții,
Pe treptele ei înclinate,
Cioplim precum pruncii păianjenul ceții
Cu dalta din dinții de lapte.

Prin gardul de sârmă-mpletită cu drumuri
Ia lutul alt lut în arendă,
Pornind canonada de buchii cu tunuri
Săpând cu tranșee-n agendă.

Gramatica vieții, pe câmp de război
Ne dăruie cârji de olog;
Cu buchii de oase luate din noi
Deschidem un nou catalog.

Sub semne, în munți de-ntrebare,
Scobim cu lopată de ape,
Începem a scrie cu literă mare,
Pianul tușește sub clape.

Ni-i foame de sete și sete de foame
Dar focul din lume nu-i fiert;
Un clopot de aer răsună cu toane,
Sosește gustarea cu timpul inert.

Se-aprind semafoare cu virgule roșii,
Se schimbă în punct de oprire,
Dar cine ia seama că nu mai sunt osii
În târgul cu legi de cârpire.

Cuvinte ce n-au o literă-n ele
Prin legi, se despart în silabe,
În timp ce cuvinte cu arderi de stele
Se-njugă vorbirilor snoabe.

Gramatica vieții sădește muțenii
Din cărți cu miros avatar;
Se strâng înțelepții sub aripi de denii
Dar tot mai puțini, mai trist și mai rar.

Unde-i dragostea de neam?
Unde-i dragostea de vatră?
În a neamului meu geam
Se zvârle cu piatră spartă.

Bâjbâim după lumini,
Dar luminile s-au stins,
La poartă, niște străini,
Fără lupte ne-au învins.

Prispa ta și bătătura
Sunt târâte la vânzare,
Mintea, crezul și cultura
Storc arginții din cântare.

Noțiunea de stăpână,
Națiunea de români
Stau legate-n lanț, la stână,
Fără gard și fără câini.

Rațiuni prea mincinoase,
Arături de umilințe
Țintuiesc pe cruce oase
Cu cuie de neputințe.

Dar vin zorii învierii,
Când mormântul fi-va gol,
Cu toiagul lor, oierii,
Strâng iar turma în ocol.

Când urmele pașilor
au fost măturate de ploi
s-au descălțat apele
și norii și-au luat plânsul înapoi.

Când ploile
au fost măturate de vânt,
frunze desculțe rătăceau pe alei
în căutarea porții
de intrare în toamnă.

Pe umerii luceferilor
care pețeau stelele
și-au făcut cuiburi
păsările cu clonț de cleștar;

în curând vor scoate pui:
boboci de stele,
strecurați prin lumini de cântar.

În libertatea de a-și deschide petalele,
florile au început să zboare
după fluturi.

Dacă soarele ar fi hoț,
oare nu s-ar strecura, noaptea,
să răpească luna,
când își alege cerceii
dintre stele?

Pe masa fierarului
au început să ruginească
potcoavele cailor
ce alergau desculți,
șchiopătând.

Privind cerul prin fereastră de lacrimă,
așteptăm să răsară soarele
din dreptul inimii.

Clepsidră spartă,
unde s-au dus toți anii
pe care i-am pus la păstrat,
să prindă apusul?

Dacă te-aș întoarce invers,
mi i-ai da înapoi,
sau aș călători pe contra sens?

Aripile care au îngeri la capetele lor
desenează zborul luminii în curcubeu.

Când nopțile topesc culorile,
lacrimile se prefac în stele
care ard întunericul de sub ele
cu atingerile acelorași aripi
cu îngeri la capete.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »