Cum să umble nemersul?
Când opririle strigă?
Cât se scutură versul
Sub umbrar de ferigă?
Cât rămân fără grai
Hoarde lungi de gonaci
Sângerând între scai
Lanuri roșii de maci?
Cum pasc zilele nopți
Pe imașul uscat?
Câți luceferi necopți
Dorm cu stele în pat?
Lângă care izvor
Se adapă deșert?
Oare fluturii mor
Peste câmpul nefiert?
Între nord și-ntre sud
Nu cad ploi cardinale
Dacă omul e surd
În păcatele sale.

În fața casei mele,
pe sârmele dintre
doi stâlpi de telegraf
s-a așezat o mulțime
de rândunici,
precum notele pe portativ.

Au început a ciripi,
ba nu,
au început să cânte
simfonia lumii.
Arcuind lumină spre cuibul cu pui
le dirija un înger cu aripa lui.

Uneori, timpul se face nod
și ne ține pe loc;
dincolo și dincoace de noi
e război.

Alteori, timpul se face pod
cu picioare de fier;
de-o parte și de-alta de plângeri
cresc îngeri.

Noi, oamenii, credem că timpul se duce,
dar inima lui rămâne pe loc;
noi trecem, purtând pe umeri o cruce
prin văi împânzite de gheață și foc.

Mai am întrebări ce încă mă dor:
“De ce țara mea e patria lor?
De ce a munci devine un chin?
Puținii iau mult, cei mulți iau puțin.

De ce adevărul se-ascunde sub măști?
De ce inocența se-nhaită cu găști?
De ce puritatea se schimbă pe ură?
De ce peste crini se macină zgură?

În care dreptate balanța e oarbă?
De ce talpa goală nu calcă pe iarbă?
În câte pahare se toarnă oceanul,
Comoara pierdută să-și capete banul?

Când stele polare se-aprind din furtună,
Cum, tivuri de soare, cos rochii de lună?
Pe drumul de paie din calea lactee,
Cum umblă desculți și lacăt și cheie?”

-Cum să împăturești cerul
să încapă în inimă?

-Cu munții lui, în văile ei,
așa încât
stelele să rămână deasupra,
iar ușa de intrare în veșnicie
să rămână deschisă.

Sângele, care se mai numește și viață,
conține globule roșii,
din roșul de soare apus
în tivul de rochii de mac.

Deși n-are albii în care să curgă
și n-are cascade nici mări
să se verse,
pe malurile lui,
cuibăresc păsari albe
în bărci cu vele ridicate.

Între ecuator și pol
călătotrește liber,
încălzit de flacăra inimii arzânde,
ca rugul aprins.

Sângele nu curge,
el colindă celulele care stau acasă
și trece poduri suspendate
între doă bătăi de cord.

Sângele conține și urme de ani
pe care le numără,
cu ecarturi egale,
din unu în unu,
între munte și vale.

Doar atunci când se oprește,
tăcerea din ultimul zbor îl plivește,
în ogorul însămânțat cu gene de stele,
între cer și trupuri cu aripi de vele.

Salcia nu se tunde niciodată,
n-ar îndura să i se taie ramurile
cum i s-ar tăia lacrimile,

mai apoi,
care râu i-ar mai spăla rădăcinile
așa cum Isus
a spălat ucenicilor picioarele?

Salcia nu se apleacă niciodată
să se adape;
ea însăși e aplecarea,
așa cum rugăciunea
e îmbrățișarea îngenuncherii
cu taina învierii.

Eu știu că vor veni vremuri
când ne vom aminti de viitor
ca de o stație
în care sosirile se îmbrățișează cu plecările.

Soarele va săruta căldura,
zăpada va mângâia răceala,
iar despărțirile vor inunda depărtările
cu ploi de așteptări.

Amintirile nevisate încă, vor depăna povești
despre înserările care roșesc,
grăbite să prindă răsăritul
când fură sărutul de pe buza mării.

O! cât de devreme se face târziu
Când oamenii trec pustii prin pustiu;
Ce lung este drumul prea scurt
Când păsări de pradă se-nfruptă din furt.

Ce multe comori în omul sărac
Când tace vorbind cu cei care tac;
Ce semne cerești ne trec prin văzduh
Sub forme de cruci, de sânge și duh!

Ce vorbe alese coboară din cer,
Pe zidul vieții vegheat de străjer,
Ce vremuri trăim, ce vremi ne trăiesc,
Din lumile vechi, lumi noi zemuiesc.

Pe harta răsturnată
în ierburi cosite de vară,
curg triluri de păsări
prin cheia din ușa de seară.

Niște turme de oi
își învață mieluții să pască,
roi de flori-curcubeu
își iau moașă lumina să nască.

Se topesc niște nori
și sudoarea ajunge-le apă,
viitoarele pâini
se împlântă în colții de grapă.

Între sâni de natură
se gătește un ceai de miros;
rugăciunea, pe buze,
vorbește sfios cu Domnu’ Hristos.

El spune că omul
e cea mai aleasă comoară,
iar Duhul și Fiul
în temple de oameni coboară.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »