De ce să puneți viața voastră gaj
Păcatului din voi și din tangaj?
De ce să dați în inimă chirie
Cămara ei golindu-i apa vie?

De ce te-așezi la viața ta la rând
Lângă acei ce viețile își vând,
Când niciun duh nu are stăpânire
De a lua mireasa de la Mire?

În fiecare zi, în cer, se scrie
În cartea ce rămâne mărturie
Despre viața care ne inundă
De cursul ei secundă cu secundă.

Dar, Doamne , risipește munții ceții
Să știe oamenii de Cartea Vieții;
Din dragoste pentru-ndurarea Ta
Ne scrie, Doamne, numele în ea!

Când dejugați iubirea și-o conjugați
Să îndrăzniți, robirea s-o liberați;
Purificați cuvântul răstălmăcit
Și colindați cu vântul neîncâlcit.

La ușile închise nu zăboviți,
Palatele proscrise le ocoliți;
Cântați cu îngerii dumnezeiește
Treci valea pângerii și o topește!

Când rănile deschise încă ard
Din câmpuri de narcise le faceți gard,
În albia cu sunet de ecou
Cu sabia săpați după izvorul nou!

În drumul pe pământ, spre judecată,
La Dumnezeul sfânt întoarce-te odată;
Opriți-vă la El, și fiecare
Din jertfa Mielului luați iertare!

Rugăciunile nu pot fi instrucțiuni
Pentru Cel care dă
mereu și mereu.
Rugăciunea este gândul lui Dumnezeu
Ascuns în gândul meu.

Nu buzele rostesc rugăciunile,
ci inima.
Vorbirea ajunge putere de duh
Și toarnă viață în noi
Că prea mult am fost singuri și goi.

Dacă rugăciunile nu te-au cutreierat,
Nu te-au cercetat și cutremurat,
Înseamnă că nu-s rugăciuni,
Sunt ‘năbușiri de spuză sub tăciune.

Când vine răspunsul,
Suntem noi acasă?
În ce fel de vase se varsă
Să vindece inima arsă?

Curg râuri cu daruri
Din maluri în maluri?
Hrănește el omul creștin
Cu pâine din cer și cu vin?

Vorbind despre prezent, la viitor,
Am putea spune așa:
“În vremurile în care nu venise încă sfârșitul lumii
S-a trimis înștiințare pentru fiecare,
De la Domnul domnilor și Împărat al împăraților
Cum , că fiecare să se pregătească
De întâlnirea apropiată cu Creatorul,
În patria Lui cerească.

Înștiințarea au dus-o trimișii Lui
Și, în cele din urmă, însuși Trimisul, ales
Să ducă vestea cea bună a Celui ce ne-a creat,
Și ne-a cheamat să ne facă din noi fii de împărat.

Dar omului închis în frământările lui
Degeaba îi spui, degeaba-i vestești
De locuri de sus, de locuri cerești;
E prea mult de piatră, e prea mult de lut
E orb și schilod, e surd și e mut.

Când însuși Trimisul îi lasă scrisoare,
Îl prinde și-L dă la-nchisoare;
Când însuși Trimisul vorbește
El, omul iar moare, crezând că trăiește.

Se face chemare cu trâmbiți de îngeri
În vremi de-ntuneric și plăngeri,
Când surzii aud și muții vorbesc
Și-n frângeri ajung de iubesc.”

În vremurile în care nu venise încă sfârșitul lumii,
Toți oamenii, cât încă erau vii,
Aveau un drum de ieșire din robii;
Cei mai mulți au ales să meargă
Spre neant, pe calea cea largă ;
Pe calea îngustă și lungă s-au așezat, încolonat,
Cei aleși să ajungă fii de împărat.

Printre poruncile ce întărit-au crezul
Dator e omul de-a-mplini botezul
Porunca a trimis-o Creatorul
Când rătăcea pierdut întreg poporul.

În preajma începutului de an
S-a botezat Isus în Iordan
Chemându-ne să împlinim la fel
Botezu’-așa cum îl făcuse El.

Botezul e, așa ne-a arătat,
O mărturie-n cugetul curat,
O îngropare-odată cu Hristos
Și o-nviere-n Cel ce-i maiestos.

Icoana asta închipuitoare,
E legământul Lui cu fiecare,
E o pecete dată-n Duhul Sfânt,
Arvună pentru cer, de pe pământ.

Este un semn al nașterii din nou,
E un răspuns al omului cel nou
E mărturia omului cu gura sa,
Că Dumnezeu pe om îl va-nvia.

Mărturisești că El te-a curățit
Și pentru tine Fiul Și-a jertfit
Și știi că fară-această mărturie
Nu-i chip de a intra-n Împărăție.

Botezul este miezul de credință
Din miezu-ntoarcerii la pocăință,
Este unirea sfântă cu Mesia
Să dobândească omul veșnicia.

Își plânge copacul durerea de umeri
Când crengile-n umeri îi cresc;
Poți omule, lacrimi să-i numeri
Câd lacrimi în ramuri rodesc?

Se plâng norii grei de brazda de fulger
Ce scutură ploile jos;
Dar lacrima lor ajunge în talger
Hrănind, cum hrănea și Hristos.

Se plânge pământul că inima lui
E pusă în om de țărână
O cere-napoi, dar nu are cui,
E inima sieși stăpână

Grămezi de-ntuneric se plâng ciuruite
Sub arc cu lumină din stele
Când lacrima nopții topite
Își spală mahrama de iele.

Se plânge, el, omul, la margini de groapă
Căci moartea-l ajunge din urmă;
Se frânge Hristos și îl scapă;
Păstorul îl duce la turmă.

Își plânge copacul durerea de umeri
Când crengile-n umeri îi cresc;
Poți omule, lacrimi să-i numeri
Câd lacrimi în ramuri rodesc?

Se plâng norii grei de brazda de fulger
Ce scutură ploile jos;
Dar lacrima lor ajunge în talger
Hrănind, cum hrănea și Hristos.

Se plânge pământul că inima lui
E pusă în om de țărână
O cere-napoi, dar nu are cui,
E inima sieși stăpână

Grămezi de-ntuneric se plâng ciuruite
Sub arc cu lumină din stele
Când lacrima nopții topite
Își spală mahrama de iele.

Se plânge, el, omul, la margini de groapă
Căci moartea-l ajunge din urmă;
Se frânge Hristos și îl scapă;
Păstorul îl duce la turmă.

O, Doamne, Tu-i iartă pe cei ce nu iartă,
Le pune o cruce la poartă
Să poată ieși cu toții prin ea
Spre raiul din patria Ta.

Îi iartă pe cei rătăciți,
Pe cei ne-nțelepți și-adormiți,
Le ieși înaine în drum spre Damasc
Să nu dea de șerpi care nasc.

Te-ndură de cei ce nu se îndură,
Hrănește-i cu Sfânta Scriptură,
Le pune piciorul pe stâncă
Cât harul Tău mântuie încă

La mulți ani
plini de viață,
pentru că viața vine de la Dumnezeu,
odată cu El și aduce fericirea.

La mulți ani,
aici, jos, pe pământ
și la veșnicie în cerul lui Dumnezeu.

Mulțumim pentru anii pe care deja îi avem
pentru că ne arată dragostea lui Hristos.

În carul cerului, cu roți de curcubeu
S-au încărcat speranțe pentru lume
La rând cu oamenii m-am așezat și eu
Căci are Dumnezeu ceva a spune.

O gloată fără margini, fără număr
Așteaptă hrană de la Creator
O cruce-apasă fiecare umăr
Merge Lumina Lumii înaintea lor.

În cerul cerului, un car de stele
Trage din lumea lumilor de jos
Cohorta izbăviților de rele
Să o aducă Domnului Hritos.

În așteptarea zilei învierii
Se pregătește nunta de-Mpărat;
Vor înflori și îngerii ca merii
De dragul omului răscumpărat.

Alaiul cu Mireasă e-n mișcare
Iar îngerii cu “trâmbiți” duc solie;
Se-mbracă ceru-ntreg în sărbătoare
Și nunta asta ține-o veșnicie.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »