Vom izbândi zdrobind neizbândirea
Când duhul nostru-ngenunchea-va firea
Și poftele din trup și-ademenirea,
Turnând în loc credința și iubirea.

Vom nemuri sădindu-ne-n nemoarte,
(Nu cu puteri ce vin din omenire,)
Prin legământul care-o să ne poarte
În înviere, după răstignire.

Vom moșteni nu bogății din lume,
Nu roada firii noastre pământești:
În cartea vieții vom avea un nume,
Stăpân peste comorile cerești.

Ce aveți cu ploaia?
ea aplaudă natura lui Dumnezeu
când se ridică în picioare
pentru înviere.

Ce aveți cu lacrima?
e și ea o ploaie care aplaudă,
la îndemnul inimii,
creația lui Dumnezeu, numită om,
care se înfioară în așteptarea învierii.

Au și întrebările întrebările lor,
de exemplu:
“de ce nu primesc întotdeauna răspuns”.

Pentru că, voi, oamenii,
vă întrebați mereu unii pe alții
uitând a-L întreba pe Dumnezeu.

Ajută-mă să mă tac
să nu mă taci Tu,
ajută-mă da-ului să nu îi spun nu,
ajută-mă nu-ului să nu îi spun da,
ajută-mă, Doamne, să fac voia Ta!

Ajută-mă să merg când nu-i de oprit
din mine să șterg ce nu-i de primit,
să-ntind mâini a da din ceea ce am,
mă-mbrac în Hristos, în noul Adam.

Împrumutând din viețile furate
Plăceri înfășurate în păcat
Vine o vreme-a plăților de rate
Spre hoțul îmbrăcat în împărat.

Și vine-o vreme a îndatorării
Și-a neputinței de-a putea plăti,
Cine-ar putea, sub colții disperării,
În prăbușiri a mai nădăjdui?

Niciunui om nu i s-a dat tăria
De-a se întoarce de la ghilotină;
De-aceea, întrupându-Se, Mesia
El, face plata-n sânge și lumină.

Eliberat de datorii în lume,
Îmbogățit cu avuții în cer
Ne trece Dumnezeu pe al Său nume
Și Duhul Sfânt ne este grănicer.

Râul împrumută apă de la nor
Ori soarbe rădăcini, sub stâncă, de izvor,
Altfel, în albia lui ar curge pustiu și deșert
Prin setea din care învăț să mă iert.

Când vine vremea să se despice apele
E semn că a ajuns chivotul la mal de Iordan
Și, înfiorându-se, râul se trage înapoi
Lăsând loc pentru marea trecere,
Dinspre tărâmul deșertic, uscat,
Spre țara în care păcatu-i iertat.

Cum să mă răzbun pe toți dușmanii mei
Decât iertându-i de tot și de toate,
Iertându-i de ei.

Am hotărât să-i răsplătesc îndoit
Pentru ce-mi datorează, și să le transmit
Că inima mea îi binecuvântează.

Dacă ei mă urăsc, mă rog pentru ei,
Dacă înălțare-ncolțește în inima lor,
Eu mă cobor.

Învățând răzbunarea prin iubire și iertare
Deschidem în ceruri intrarea
Cu chei de vindecare.

TREZEȘTE-TE, TĂCERE!

Trezește-te , tăcere și vorbește!
Tot ce-ai văzut în toate, adeverește,
Surzirea omului, o desurzește,
Trezește-te , tăcere și vorbește!

Să nu uiți nici o slovă-adevarată,
Îmbracă-te în haina ta curată,
Înjugă-te la plugul care ară,
Din inimi fă hambare în cămară.

Tăcere, fă vacarmul să mai tacă,
Silește-i colții a-ncolți în grapă,
Și seamănă în brazda de durere
Tăcere încolțită din tăcere.

La capătul ogorului din om
Înapoiază fructul rupt din pom.
Ia-l martor pe Adam că te-a întors
Iar în Eden, porunca lui Hristos.

Se coace nucleul păzit în atomi
În suflet se coace credința
Se schimbă copacii pădurii în pomi
În om a rodit pocăința.

Izvoare de râuri își sorb Iordane
Cu trupuri deja botezate;
Te varsă cu totul în ele, Ioane,
Isus ne-a spălat de păcate.

Se varsă lumină din ziua-nvierii
Și moartea, Hristos o omoară,
Porți largi, în Eden, deschid grănicerii
El, Domnul, la oameni coboară.

Ne ia Dumnezeu în ceruri, acasă,
Pe noi, rătăciții prin lume,
Alături de Mire ne face Mireasă,
Din cartea vieții ne strigă pe nume.

Leacul vindecării de orișice păcat
este sângele lui Hristos.

Aplecat sub biciuiri, în spatele lui Hristos
au fost aruncate toate poverile noastre
și El le-a purtat, pentru ca biciul păcatului
să nu scrijelească spatele noastre.

Sângele din mâinile Lui crucificate
au liberat mâinile noastre
și le-a învățat care este puterea lor
când stau împreunate și când dăruiesc
și când robotesc și când ocrotesc.

Sângele din picioarele Lui pironite
au dezlegat picioarele noastre ostenite
și le-au așezat pe drumuri gata croite,
dinspre pământ, spre cer.

Sângele curs sub coroana de spini
a deschis și preschimbat mintea noastră,
a desurzit urechile pe care le-a atins,
a deschis ochii acoperiți cu solzi
și ochi acoperiți cu mahrame,
a dat cuvinte din Cuvânt gurilor mute
apoi a schimbat coroana de spini
cu coroana de slavă.

Sângele scurs de sub coasta Lui
în care s-a împlântat și sulița mea
și sulița ta, omule,
nu i-a atins inima,
în schimb, a atins el inimile noastre,
le-a despietrit de necredință
și cu Dumnezeu ne-a împăcat
prin leacul vindecării de orișice păcat.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »