Arsura care răcorește încă trăiește,
călătorește prin vase de sânge
spre rana ce plânge.

Cu saci în spinare, arsurile curg
să dea vindecare prin văi de amurg.

Oprite în vamă, să lase obol,
arsurile-l cheamă pe om la control,
să dea socoteală de sufletul gol.

Arsură de lut, arsură de tină,
Mai lasă în om un scut de lumină!
Prin albii secate când tu stăpânești
Usucă păcate, cu duhuri cerești!

Coboară Doamne, foc de rugăciuni
Acolo unde spuza mocnește sub tăciuni,
Coboară duh de sfântă-nviorare
În inima din piept, la fiecare.

Coboară flacără din cincizecime
În adâncimea inimii din mine,
Pătrunde-n oameni drumuri nepătrunse
Și cercetează viețile ascunse.

Suflă cu duh de viață peste statui de lut
Și fă-l pe om la fel ca la-nceput;
Povara neascultării desprine-i-o de spate
Cu sânge de pe cruce ne spală de păcate.

Îndură-Te de om și neputința lui,
Pe scara către cer, viața să îi pui;
Îl fă pe omul Tău moștenitor,
Că, Doamne, Tu ne ești Mântuitor.

Nu îmbrăcați hainele albe
oferite de diavol!
În căptușala lor stă tivită lepra păcatului
Și mizeria lumii.

Aruncați paharul cu băuturi ademenitoare!
Setea nu o va stinge decât apa vie
Care vine din stânca lui Hristos.

Nu vă aliați cu firea!
Vă va face robi poftelor ei.
Dumnezeu ne-a dăruit Duhul Adevărului
Prin care, El Însuși, Se toarnă în noi.

Dezrobiți-vă de obezile slujirii la doi stăpâni!
Alegeți binecuvântările, lepădând blestemul
Și veți fi și voi aleși pentru nunta din cer.

Trăiți prin viața lui Hristos, peregrini pe pământ,
Ca El să vă trăiască în veșnicie,
În Împărăția necuprinsului,
Lângă scaunul Lui de domnie,
Sub sceptrul Adevărului absolut.

Avem vârsta anilor în care am dăruit,
am iubit, am fost buni și miloși,

am ars pentru noi și pentru ceilalți,
ne-a durut durerea semenilor noștri,

am mângâiat suflete și le-am încurajat,
am vindecat cu cuvinte îmbrăcate în speranțe,

am adunat culorile și, îndoindu-le,
le-am făcut curcubeu,

am ars luminând, am vorbit tăcând,
am răsărit odată cu soarele
și, cu el, am vopsit cerul în apus,

am adunat și nu am risipit
și, mai ales, avem vârsta cât am fost aproape de Dumnezeu,

Acela prin care vom avea vârsta veșniciei.

Din orice ungher veni-vei la Mine
Să ceri îndurări și iertare
Voi da iar porunci să nu te înghită
Furtuna din valuri de mare.

Oricât de adânc ai fost aruncat
De lume în groapa cu lei,
Cu sângele Meu vă spăl de păcat
Să știți că rămâneți ai Mei.

Oricâtă țărână s-ar scurge prin voi,
Săpându-vă gropi în pământ,
De drag de Hristos renasc oameni noi
Să știți că Eu sunt Cel ce sunt.

Spre oriunde vei fi mergând,
oricât de departe,
să nu îți lipsească Dumnezeu din gând
nici zi și nici noapte..

Oricât de țărână ești prea apăsat,
orice ai pierdut,
când duh peste tine Hristos a suflat
tu nu mai ești lut.

Oricum și oricât ți-e dat să trăiești,
oriunde în lume,
ai dreptul deplin, vibrând, să iubești,
de dragul Lui Nume.

Oricât ești de jos, oricât ești de sus,
oricât de zdrobit,
te uită la crucea pe care Isus
a fost răstignit.

Oricine, orice, veni-va a-ți spune
și bine și rău,
în Cartea vieții, El, Domnul va pune
și numele tău.

Miroase lumea a răscumpărare
Iar urma de păcat miroase a curat
Desrăstigniți de lemn, noi, fiecare,
Trăim fiindcă Isus Hristos ne-a înviat.

Miroase-a lacrimă umanitatea
Amprenta pașilor, a alergare;
N-a terminat Hristos cu bunătatea
Și de aceea mai avem picioare.

Miroase-a cer pământul răscolit
Și eu, țărâna, tot a cer miros;
Tu, Doamne, m-ai chemat și-s pregătit
Să vin la nunta Domnului Hristos.

Oare, dacă Iuda nu ar fi trădat,
Nu ar fi fost Mesia arestat?
Nu ar fi fost de oameni biciuit,
Batjocorit, pe cruce răstignit?

O, oameni de țărână și noroi,
Nu stăpânește Iuda peste voi?
Nu! Nu trădările L-au condamnat
Ci viața noastră plină de păcat.

Nici tu, nici eu, o, nu ne-am rușinat
Când L-am vândut deși L-am sărutat,
Apoi și noi, de goliciune plini
Am împletit coroana Lui de spini.

De-ceea, piatra nimeni n-o ridice,
Că, cel acuzator de sine se dezice.
Ar trebui la El să ne întoarcem:
Ne iartă, Tată, n-am știut ce facem!

Din arhitectura Universului
face parte și pământul,
unde Dumnezeu a creat viața
și pe noi, oamenii,
într-un fel minunat,
după chipul și asemănarea Lui.

Pentru noi a pus la locul ei
și cea mai depărtată stea
și, dincolo de ea,
depărtarea depărtărilor
până la marginea-nemargine
a infinitului.

Ne-a ales înainte de a fi
spre a deveni nemuritori;
pentru asta a plătit El moartea noastră
cu moartea Fiului Său,
pentru că El este Dragoste.

Am semănat în grădină, lumină
Și a încolțit dragoste.http://www.teofil-mandrutiu.ro/5145
O las să se coacă;
La cules să veniți cu carele goale
Să încărcați din plin curcubeie
Din cascada culorilor coapte.

Am sfredelit pământul
Și l-am numit fântână,
Când buzele au ajuns la izvoare
Inima pământului bătea a sărbătoare.

Am atins cerul cu gândul
În partea dinspre rugăciune;
Atunci, norii de îngeri au plouat mântuire
Peste mine, țărână umblătoare.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »