Cum să ne ridicăm în picioare
dacă nu ne ridicăm mai întâi în genunchi?
Cum să alergi
dacă întâi n-ai învățat să mergi?

Cum să treci Iordanul
Dacă n-ai trecut mai întâi prin deșert?
Cum să cadă Ierihonul
când nici nu te apropii de el?

Numele tău, cum de stă scris și el
pe cărămida arsă a turnului Babel?
Cum să se întoarcă plugarul de la arat
când n-a brăzdat în munții Ararat?

Cum spui că ai mâncat din pâinile-nmulțite
când în ogorul tău ai semănat cuțite?
Cum să ajungi pescar când nu ai fost vreodată
în barcă, cu Cârmaciul, pe marea-nfuriată?

Cum, urme rătăcite, împrăștie cărări
când urmele acelea ne duc spre nicăieri?
Ce nume ai, în ceruri să se scrie,
spre a rămâne scris întreaga veșnicie?

Căruța de lemn, costelivă,
Sătulă de fân obosit
Își plânge busola-n derivă
Postind lângă grâu necosit.

În capătul scării, spre cer,
Stau îngeri cu arma de pază,
Din trâmbiță sună un alb grănicer…
Dar lumea în somn vegetează.

Ecoul din trâmbiță, iată,
Rostește mereu și mereu:
“Va fi în curând judecată”…
Pe numele tău și numele meu.

Cum, Doamne, de inima lumii
Aproape că face infart?
În care jăratic își coace tăciunii
Și cum de paharul vieții e spart?

Dar unde-i sunt ochii? de ce nu aude?
Ce boală o leagă de pat?
De ce lâncezește pe paiele ude,
Și cum de-i e sufletul beat?

De ce pun eu, Doame,-ntrebări
Când toate ajung în abis?
Trimis-ai scrisori pe val de-ncercări
Dar inima nu le-a deschis.

Oameni buni,
voi sunteți povestea lui Dumnezeu,
cea mai frumoasă,
care nu se termină niciodată.

În brațele Lui încăpeți toți,
toți,
toți,
pentru că
vă îmbrățișează atât de strâns,
încât,
din brațele Lui
curge sânge.

Lume, tu, cu sacii goi
Către ce moară alergi
Prin zăpadă și noroi
Și ce vânturi mai culegi?

Ce ți-a zdrențuit stindardul
Și ce-ai pus în locul lui?
Îți sar răpitorii gardul,
Plângi la crucea nimănui.

Bogățiile-adunate
Pe pământ, pământ se fac;
Din desagii de păcate
Drumuri rupte se desfac.

Trece carul izbăvirii
Încărcat cu sfinții snopi:
Doar la crucea mântuirii
Încă poți să te dezgropi.

Încarcerați în timp și spațiu
Și strâmtorați pe o planetă
Ajungem arc de curcubeu
Pe ulița către cometă.

Datori datornicilor noștri
Ne trag ispite-n iarmaroc;
Se vând și suflete la mese
Pe bani de apă și de foc.

Încă mai zornăie în Templu
Arginții aruncați de Iuda
S-au dezlegat la gură sacii
În colb amestecat cu truda.

Descarcerați de sub zăbrele,
Acei ce nu au fost vânduți,
Păși-vor peste praf de stele
Urmându-L pe Hristos desculți.

Miez de zi în miez de noapte
Taie-ntunecimi răscoapte
Cu cuțite de lumină
Din cămări de rădăcină.

Feliați în umbre lungi
Pruncii beznei îi alungi
Și smulgi spinii și scaieții
Cu copiii dimineții.

Cu făclii în lampadare
Dai semnale să se are
Inimile adormite
În tărâme cotropite.

Miez de zi, ca miez de pită,
Smulgi căderile-n ispită
De la fiu risipitor
Pentru tată răbdător.

Și smulgi omul din țărână,
Îl așezi lângă fântână,
Izvorăști din stâncă apă
Și-nsetatul se adapă.

Miez de zi și apă vie
Ne curgeți spre veșnicie;
Ne curgeți și ne vom duce
Doar prin albia din cruce.

O, Doamne, mai iartă Adamul
Ce nu se desprinde de hamul
Țărânei în care-i turnat
Când merge din nou la furat

Și iartă-i nevasta la fel
Cea dată-ajutor pentru el
Să n-ajungă vremuri de moarte
Aduse de zodii de șarpe.

Ne iartă, o, Doamne, pe toți
În zodii aduse de hoți
Așa cum îl ierți pe tâlhar
Ne iartă, o, Tată, prin har.

Ce veste divină ne-ai dat:
Că dragostea Ta ne-a iertat;
Doar orbul ce încă nu vede
Nu crede, o, Doamne, nu crede .

Lumina Ta, Doamne, în lume
Mai scrie o carte cu nume,
Și numele scrise în cer
În nicio furtună nu pier.

Câți oameni avea-vom o, Doame, acces
De-a trece de poarta de după deces,
De-a trece de poarta de cruce, spre Rai,
Purtând o cunună de spini și de scai?

Câți sunt înțelepți și câți sunt nebuni
Când toată viața-i un zid de furtuni
Câți oare-mblânzi-vor talazuri de ape
Și câți în talazuri ajung să se-ngroape?

Se scrie o carte cu nume în ea
Și toți vor citi și toți vor vedea
În cer cum se face o nuntă aleasă
Când vine Hristos să-Și ia o mireasă.

GROPI CU MĂRI

Vino viață, vino înapoi
Și nu cumva să treci peste noi,
Adu cu tine toți sacii goi,
Pe drum genunchii să ni-i îndoi.

Să-ngenunchem de alergări
Prin axa vieții trec încercări,
E plin pământul de gropi cu mări
Încă scoboară îngeri pe scări.

Încă rămâne cerul deschis,
Somnul odihnei se face vis,
Nu cade omul câtre abis,
Demonul lumii cade ucis.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »