În cea mai grea cădere
a vieţii mele
l-am văzut pe Isus
spălând picioarele
ucenicilor
şi am fost fericit!

Mă opresc, mă opresc
cu inima să ascult
şi din puţinul meu
să dăruiesc mai mult

mă aplec, mă aplec
spre-a putea să ridic,
să zidesc universul
din neant şi nimic

vă iubesc, vă iubesc
şi din cuşca de lei
pe acei ce loviţi
şi în îngerii mei

mă împart, mă împart
eu şi sufletul meu:
între Domnul Isus
şi Isus Dumnezeu

dacă semănătorii trudesc
îngropând sămânţa în pământ,
Dumnezeu
pune pământul
într-o sămânţă

Întunericul
peste care a nins
s-a făcut sul
şi arde în flăcări
ca rugul aprins

O lacrimă dă flori luminii
Şi face reverenţe unui gând;
Mândria, dezbrăcată, pe uliţa ruşinii
La binecuvântări nu rabdă-a sta la rând

Apucă dezertarea armatele de mână
Trăgându-le afară din tranşee;
O limbă nevorbită, străină şi păgână
Le spală pe prinţese cu acnee

Săruturi cumpărate de la Iuda
Se dau în schimbul fructului oprit
Şi toate în prezenţa şi în ciuda
Aceluia prin care-am nemurit

Există în om lăcaş pentru Duh

Pe care îl dăm pe cuiburi de draci

Vlăstarii iubirii , din suflet se rup

Şi din dumnezei, ajungem săraci

Există în om sămânţă de-Adam

Căzută-n ispită în Rai

Vlăstarii iubirii alunecă-n ham

Şi omul îşi pierde cuvântul din grai

Se pune în om sămânţă de sus

Şi ară în drum, la răscruce

Prin cuie de sânge, doar Domnul Isus,

Vlăstarii iubirii îi creşte din cruce

Dumnezeu a făcut
frumuseţe în lume
gândindu-se la tine
şi de aceea ţi-a făcut ochi

El a născut
mulţimi de miresme
gândindu-se la tine
şi ţi-a dat miros

A mai făcut
simfonia lumii
şi ţi-a dat urechi
să o asculţi

Dumnezeu a pus
arome în hrană
şi în fructe
şi ţi-a dăruit ţie,
gustul, să te bucuri

Dumnezeu ţi-a dăruit
catifelarea
ca s-o atingi,
despărţindu-te de ea
doar cu aerul

Dumnezeu te-a făcut pe tine
Omule,
şi pentru tine a creat
cerurile
ca să te aştepte

Nişte rătăcitori
au întrebat de condori
despre cărarea
spre zori
…………………………

-“căutaţi, căutaţi!
în bucurii de colinde,
la geamuri de tinde
când se nasc împăraţi „

Printre ape despicate
n-au prigonitorii vad;
carele împotmolite
prind cărarea către iad

peste ape ca uscatul
nu treci fără de căinţă
afundările înghit
paşii fără de credinţă

fără-a crede în minuni
nu se face apa vin;
fără frate cu Isus
nu poţi fi decât străin

fără ploaie ani de zile
nu poţi fi decât pustiu
cum pe vremea lui Ilie
pământul era sicriu

peste ape neoprite
nu poţi naviga în voie
dacă nu ţi-ai pus desagii
în corabia lui Noe

în deşertul amăgirii
vor mai creşte doar scaieţii
iar grădina din Eden
moare fără apa vieţii

fără fameni, fără Filipi
nu există vindecare;
Iordanul nu adapă
apele botezătoare

fără felul de intrare
cu Isus în Iordan
Duhul Sfânt nu se coboară
spre-a te ridica din van

fără trup şi fără sânge
păcatele nu se rup;
trupul nu se poate frânge
iar sângele n-are trup

fără viaţă din belşug
adăpată-n apa vie
încă mai suntem sub jug
şi vlăstari nu sunt în vie

fără Cale şi-Adevăr
nu găsim vieţii viaţa,
fără-nălţare la cer
nu se poate schimba faţa

fără vorbe din Scripturi
nu-i vorbire în ecou;
omu-i doar pământ şi lut
fără naştere din nou

nu e cale de-mpăcare
între Dumnezeu şi om
până şarpele nu moare
lângă crucea-lemn-de-pom

Nu rămân neaplecaţi
Ochii încrezuţi
Cum nu au rămas în cer
Îngerii căzuţi

Doar hrăniţi cu vin şi pâine
Vom mai prinde grai
Când Adam se va întoarce
Spovedit în Rai

« Postari mai noi — Postari mai vechi »