Dă Doamne robilor eliberare
Din apăsarea lutului uscat
Ne schimbă inima prin încercare
Și prin cuvântul Tău purificat

Desfă-ne legăturile de patimi
De pofte, rătăciri și de pustiu
Ne-ascultă când vorbim cu bobi de lacrimi
Întoarce-ne cât nu e prea târziu

Dă-ne tării contra ademenirii
Și mătură-ne casa de mândrie
Roada seminței Tale de iubire
Zdrobească spinii din idolatrie

Așează-n la Cina cea de Taină
În cortul pregătit pentru iertare
Dezbracă-ne de lutul de sub haină
Și-mbracă-ne în Duh, pe fiecare

Am fost orb
și-acuma văd
am fost surd
și-acum aud

am fost mut
și-acum vorbesc
am fost lut
și sunt ceresc

am fost șchiop,
împiedicat
și lepros
nevindecat

am fost teafăr
dar olog
mă aveam
doar de zălog

nu am fost
cât nu eram;
n-aș trăi
de nu muream

După ce ne-a dăruit
viața
în cetate,
Dumnezeu
ne-a vizitat
în Trinitate

așteaptă îndelung
să-I întoarcem vizita
în Eternitate

Peste Sodoma
și Gomora
când a plouat cu foc,
pământul,
din care a fost luat
omul,
s-a răcorit
în acel loc…

În bucla fără şir a amăgirii
Se-ntorc rătăcitorii în pustiu;
N-au sărutat în ramura iubirii
Altoiul prins în lutul sângeriu

În pulberea de stele căzătoare
O cale largă duce nicăeri;
Nu s-a aprins lumina arzătoare
În stâlp sau nor de foc, la fel ca ieri

O cale-ngustă către veşnicie
-Ca o lumină pusă-n curcubeu-
S-a îmbrăcat în haină sângerie
Pe crucea dintre lut şi Dumnezeu

Luaţi toţi aminte
la norul de fum
când tot mai în sus se înalţă:
cum Domnul îi pune
un tunet în drum
şi el, ispăşit ,
se descalţă

luaţi toţi aminte:
copacul măreţ
când mândru
în frunze se-mbracă
cum Domnul trimite zăpezi
şi nămeţi
şi ramura verde îi seacă

luaţi toţi aminte
la zbor de condor
înalt,mai înalt decât cerul:
cum vine o vreme-a
cădere din nor
şi cum încercarea
îndoaie şi fierul

luaţi toţi aminte
la omul din lut
când vrea să se urce
prin Babel la cer:
cum Domnul îl pune
la cruce,sub scut,
şi-acolo blestemele pier

N-am fost noi fii risipitori
Când ne-nălţam mândria pân’ la nori?
N-am fost şi noi ca Iuda din sărut
Când pentru-navuţire ne-am vândut?

Nu suntem tot Adam, ademenit
În faţa pomului cu fruct oprit?
Nu necinstim noi fratele şi sora
Când nu lăsăm Sodoma şi Gomora?

Nu râdeam noi, batjocorind în voie
Când ridica o arcă neprihănitul Noe?
Nu am ieşit noi goi (să rătăcim) din staul
Când ne-nchinam viţelului de aur?

N-avem noi inima la fel de împietrită
Ca faraon, împins către ispită?
Şi nu am prigonit noi un popor
Când am nesocotit vorba proorocilor?

Şi pe Avram, nu l-am văzut şi eu
Când asculta numai de Dumnezeu?
Şi pe Isac nu l-am putut vedea
Când lumea-ntreagă-o binecuvânta?

Pe Iacov cel bătrân nu l-am ştiut?
Pe Iosif, ce de fraţi a fost vândut?
N-am auzit de David împărat,
De psalmii lui? Şi tot n-am ascultat.

Mai ştim de Solomon şi-nţelepciunea sa
Şi tot nu ne oprim spre-a asculta;
În toate-avem păcat şi iar păcătuim
Până în ziua-n care începem să iubim

N-am cunoscut noi Vechiul Testament
Dar inimile ne-au rămas de lemn?
N-am zis noi: Doamne! Doamne! Tu ne iartă
Dar inimile ne-au rămas de piatră?

Nu am adus noi jertfe în neştire
Fără-a aduce jertfe-n mulţumire?
N-am fost noi oare, muţi şi surzi şi orbi
Când ne-am făcut o hrană pentru corbi?

Până în ziua-n care, ne-am pus la căpătâi
Înţelepciunea Celui ce ne-a iubit întâi;
Cel coborât din slavă şi s-a făcut Cuvânt
Şi ne-a spălat veşmântul în sângele Său sfânt

Cel care s-a-ntrupat dar n-a păcătuit,
Cel care pentru tine şi mine, a murit
Şi a călcat pe moarte când toţi L-au părăsit,
Dar pe acei ce cred, doar El i-a mântuit

Dar nu am înţeles când a venit
Şi nu am înţeles cât ne-a iubit
Şi nu am înţeles când ne chema:
Veniţi la Mine toţi! Şi vă voi învia.

De ce să fii noroi
când poţi încorona
cu slavă
chipul
şi lucrarea ta?

De ce să-ntuneci drumul
şi paşii în umblare,
când poţi să fii lumină,
iubire
şi iertare?

De ce să asupreşti
când poţi a te-apleca
picioare ostenite
şi răni
spre a spăla?

De ce să mori când poţi
să treci în veşnicii
prin crucea lui Isus
în lumea celor vii?

Pe drumurile vieţii
Popasuri mi-am făcut,
Vâltorilor din lume
Să le aşez un scut

Cărărilor, din smârcuri
Le-am desfăcut prinsoarea
Şi am urcat în ceruri
Despovărând ninsoarea

În umbra apăsării
Am înviat credinţa;
De drag de adevăr
Purtat-am umilinţa

Când bunul Dumnezeu
Mi-a dat înţelepciune
Mi-am îngropat mândria
Plângând… sub rugăciune

Roagă-te , rugăciune
Şi ieşi din păcat,
Roagă-te şi-mi spune
Să mă rog necurmat

Învaţă-mă , rugăciune
Ce să fac,
Roagă-te!
Nu mă lăsa să tac.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »