PAGINI
Categorii
- Crestine (1,445)
- Poezie (2,146)
- Poezie de dragoste (102)
Ultimele poezii postate
- ÎNTRE IESLE ȘI COLIND
- IARNĂ-NEIARNĂ
- ÎNTRE ZÂMBET ȘI BUZE
- CULOARE DE SUFLET
- APĂSARE
- VIBRAȚIA INIMII
- FANTĂ
- PE VÂRFURI DE MIJLOC DE NOAPTE
- E VREMEA SĂRBĂTORII
- LA CE FOLOS?
Ultimele comentarii
Informatii blog
Pentru că doar în suflet
încape Universul
Necuprinsul îl va primi
pe locurile din faţă
la spectacolul veşniciei
Străjerule, de la capătul pământului!
cât mai este din noapte?
şi cât mai este din zi?…
Străjerul a răspuns:
-Ele nu mai vin;
(şi-au amestecat hotarele)
până când
vor fi strecurate
şi îşi vor plăti datoriile
cu Pâine şi Vin
Au ajuns să locuiască împreună
lumina cu întunericul;
când doarme una
stăpâneşte cealaltă
De câte ori?
( de-atâtea ori)
umputu-mi-am desgii
cu îngrijorări
Prin câte gări
(în care gări )
trec trenuri ce se varsă
în pungi de mări?
Şi câte mori
(şi care mori)
zdrobesc cu piatra de-ntuneric
îngrijorări?
Când voci care cheamă
iau formă de sirenă
tu,
bagă de seamă
să n-ajungi în ghenă…
Dacă te-aş întreba
de cartea
despre care se scrie în cărţi,
ţi-ai putea deschide inima
şi să citeşti din ea?
Am să te dobor moarte!
Sigur am să te înving!
Aşa cum te-a biruit
Fratele meu
Isus Cristos
A te ruga precum fariseii
otrăvind cuvântul
şi fericirea
este ca şi cum ai junghia mieii
şi ai împărţi cu vântul
furtuna şi rătăcirea
Eu am bătut tăcut la uşa voastră
Voi Mi-aţi bătut picioarele-n piroane
Şi M-aţi străpuns cu suliţa în coastă
Ca să puteţi Satanei să faceţi iar plocoane
Eu v-am vorbit în Templu despre Tata
Şi aţi venit să ascultaţi cu toţii
Voi aţi ieşit să M-arestaţi, cu gloata
Ca pe tâlhar, sub ascunzişul nopţii
Eu am făcut minuni, încă din Cana
V-am dat auzul şi v-am dat vederea
Cu spini aţi răsucit pe frune-Mi rana
Când pentru voi Mi-am dat toată averea
Eu v-am luat din vămi, dintre pescari
Şi v-am făcut apostoli, ucenici
Dar toţi, in Ghetsimani aţi fost fugari
M-aţi părăsit şi-aţi fost aşa de mici
Eu am chemat pe Tatăl şi pe Duhul
Când am intrat în apă cu Ioan
În inimă să vise-aprindă rugul
Şi să vă curăţiţi în apa Iordan
V-am învăţat a vă ruga în şoapte
V-am îmbrăcat în hainele de sfinţi
Dar voi, ca Iuda, M-aţi vândut în noapte
Pentru un pumn de treizeci de arginţi
V-am înmulţit şi pâinile şi peştii
Spre-a vă hrăni cu pâine şi cu vin
Dar n-aţi crezut, cum nu credeţi poveştii
Şi pentru voi n-am fost decât străin
Am mers cu voi în barcă, în furtună
V-am dezvăţat de teamă şi de spaime
V-am vindecat de norii care tună
V-am îmbrăcat pe toţi cu alte haine
Ca şi pe prunci v-am învăţat umblarea
Şi se părea că ştiţi şi-aţi învăţat
V-am arătat cum să supuneţi marea
Călcând pe ea cum calci pe loc uscat
V-am învăţat a fi samaritean
V-am vindecat de lepră şi de febre
Eu v-am spălat picioarele-n lighean
Iar voi M-aţi lepădat între tenebre
Am stat cu voi la Cina Cea De Taină
Şi v-am lăsat în blid să îmi încingeţi
Ca mai apoi,şi pentru lunga-Mi haină
La sorţi să trageţi, poate să o vindeţi
Şi pentru voi i-am înviat pe morţi
Şi am supus pustia pentru voi
Să nu cumva să bateţi la-alte porţi
Ci, s-aşteptaţi pământ şi ceruri noi!
Uitaţi-vă la stâca
Din care-aţi fost ciopliţi!
Şi aşteptaţi izbânda
Din care nu muriţi
Uitaţi-vă la groapa
Din care aţi fost scoşi
Şi prin credinţa-n El
De luturi aţi fost storşi
Uitaţi-vă la crucea
Care Golgota suie
Cum ţine ţintuite
Păcatele în cuie
Priviţi la întuneric
Cum este spintecat
Când mucul de lumină
În noapte-i judecat
Deschideţi-vă ochii
Lumina să o soarbă!
Ieşiţi din întuneric
Şi dintr-o lume oarbă!
Să nu uitaţi de drumul
Ieşirii din robie
La capăt vă aşteaptă
Izvor cu apă vie