Cum să poţi umple altă casă
Când casa inimi e goală?
Cum să te duci în zori la coasă
Când adormirea nu se scoală?

Cum să porneşti la secerat
Când secera e ruginită?
Cum să te-apuci de măcinat
Când nu ţi-ai pus nădejdea-n pită?

Cum vei chema dacă n-auzi,
Când în cuvânt nimic nu-i viu?
Şi dacă nici nu sapi, nici uzi
Ce roade-aştepţi de la pustiu?

Pe care cale să porneşti
Când de la Cale te-ai întors?
Şi nici nu ştii să te opreşti
Decât oprindu-te Hristos.

În alergarea disperării
Nu-ntreba vracii la răscruce,
Ci în iubirile iertării
Pleacă-ţi genunchii lângă cruce.

Căderea omului din Rai
nu poate fi restaurată
întorcând cerul
cu pământul deasupra…
doar-doar…
o cădea omul în cer,
acolo unde îi era locul.

O, nu!
Aceasta este o nebunie a
diavolului
care se îmbracă în oameni.

La cântatul cocoşului
ne trezim
pentru o nouă zi ,
repetabilă
și ternă

La sunetul de trâmbiţă
ne vom ridica
din morţi
spre a moșteni
o singură
dimineaţă eternă.

Eu ştiu că aş putea greşi oricând
În dreptul vieţii mele hotărând,
De-aceea cer să vină-n voia mea
Întotdeauna , Doamne, voia Ta.

Să nu ascult de şoapte de ispită,
De voci care şi vocile imită.
Să nu pornesc la drum făr’-a-ntreba:
– O! Doamne, care este voia Ta?

În tine vreau să mă încred mereu
Mai mult decât mă-ncred în eul meu.
La locul de izbândă să ajung,
Dacă e voia Ta, apuc pe drumul lung.

Mă scaldă Doamne în cuvântul Tău!
În calea mea, fereşte-mă de rău!
Şi luptă Tu când nu am eu putere,
Şi dacă-i voia Ta, mă poartă prin durere!

Eu ştiu că încercările-or să vină;
Nu planul meu mă scoată la lumină,
Ci planul voii Tale, bun şi sfânt,
Departe de al meu ca cerul de pământ.

Mă las de Dumnezeu călăuzit;
Ca El, nimeni, nicicând nu m-a iubit.
Da, voce Lui, nu vocea omenească
Mă duce către patria cerească.

Începeţi-vă viaţa prin a nu muri!
Ucideţi naşterea morţii în voi!
Porunciţi ochilor orbi a privi!
Alungaţi lupii răpitori dintre oi!

Zidiţi-vă paşii în urme de paşi,
Ce ape despică sau umblă pe ape,
În paşii Luminii vă puneţi urmaşi,
Lumina, de neguri să-i scape

Spălaţi-vă solzii lui Saul din ochi!
Şi mergeţi la nunta din Cana
Nu credeţi minciuni născute-n deochi,
Din pâini înmulţite luaţi-vă hrana!

Lăsaţi-vă mreja pescarilor surzi,
Vă faceţi năvod pentru oameni : cuvântul!
În râvna-alergării ajunge-veţi uzi
Când veţi îmblânzi şi marea şi vântul

Gustaţi din porunca rostită în munţi:
-Mişcaţi-vă munţi de la loc!
Nu daţi veşnicia pe aur şi arginţi,
Ci puneţi viţelul de aur pe foc!

Întinde mâna nu spre a cere,
Întinde mâma pentru a da.
Ridică braţul nu cu putere,
Ridică braţul spre-a ajuta.

Strânge în braţe nu adunând,
Strânge în braţe spre-a ocroti.
Gura vorbească nu blestemând
Ci să se roage prin a iubi.

Ochii privească nu cu trufie
Ci să se uite cu îndurare.
Dacă un semen greşeşte-o mie,
Pune-ţi în inimi semn de iertare.

Opreşte-ţi paşii care aleargă
Pe drum de fum, printre tăciuni
Ce strâmtă-i calea în lumea largă
Ce taină sfântă e-n rugăciuni

Ajunge nopţii întunecimea!
Ajunge zilei necazul ei!
Plânge-ţi la cruce toată micimea!
Plecând din lume, ce poţi să iei?

Cu braţe pline de spini şi iască,
Cu Dumnezeu când te-ntâlneşti,
Când vine El să dăruiască
În care braţe o să-L primeşti?

Când dau genunchii să se îndoaie
Iarăşi spre lutul demult uscat,
Plângând te roagă, cu Duh să “ploaie”
O ploaie în care vei fi înviat

Să faci cu ochii tăi un legământ
De-a nu privi ‘napoi către Sodoma
Şi răstigneşte-ţi firea din pământ
Cum răstigneu păgânii „îngerii” la Roma

Şi cu uechile, dac-au surzit,
Să faci un legământ de auzire
În şoapta Celuia ce a murit
Pentru a pune-n tine nemurire

Să faci un legământ cu gura ta
De-a nu mai blestema printre nebuni,
Să-i dai porunci de-a binecuvânta
Şi-a spune-n taină sfinte rugăciuni

Cu paşii tăi te leagă a umbla
Pe drumuri poruncite de la cer
Vei fi păzit şi nu vei mai cădea
Precum căzut-a îngerul apter

Alege-mpreunarea peste mâini;
Învaţă-le a da nu a primi
Şi vei ajunge-nmulţitor de pâini,
Îubind iubirea care te-a iubit

Pentru genunchi alege învoirea
De-a se opri din alergarea lor
La crucea unde s-a născut iubirea
Şi să se-nchine doar la Creator

Să faci cu Dumnezeu un legământ
În mijlocul aprinderii din rug;
El te va naşte într-un trup de sfânt
Când te va pune din ţărână-n Duh.

Doar călătoria printre stânci
în pustii
mai schimbă inimile de piatră
în pietre vii.

Singurul obstacol
între tine şi Cer
este pământul,
acea ţărână
din care eşti făcut,
turnată-n forma ei de lut,
peste o inimă
de piatră
în care
se mai poate ciopli
carne.

Demoni cu gheare lungi, ca de nuiele,
Cu brâul focului din iad încinşi
Mai scormonesc în ceruri, printre stele,
După cărbunii iadului aprinşi

Mai amăgesc cu falsa lor lumină
Fecioarele cu candele aprinse;
O lume-ntreagă-n ţăndări se dezbină
Cât nu se lasă de Hristos cuprinse.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »