Genunchii ne-ndoiți în rugăciune
Nu au ce spune,
Decât despre-alergări deșarte
Prin pulberea vieții către moarte

Iar mâinile ne-mpreunate,
Cerând iertare de păcate,
Nu-s mâini curate,
Ființele care le poartă nu sunt iertate

Acele buze care tac și nu se roagă
Nimic nu spun, orice-ar rosti,
Oricât de mult s-ar istovi,
O viață-ntreagă

Ochii ce nu au plâns nicicând
Privind la cer după smerire
Oceane vor umplea plângând
Că n-au văzut pe Dumnezeu
Chemând pe om la mântuire

O! inimă nedespietrită
Râvnind comori peste comori,
De apăsări mereu robită
Și rătăcită în strâmtori
Ajungi să mori nefericită

Și ce-ai făcut cu veșnicia?
O dai ca și Esau pe linte?
Aruncă-ți omule mumia,
Și lasă lumea care minte
Trecând Calvarul spre Mesia!

Nu v-am făcut cu aripi -spune Dumnezeu-
Pentru că aripa care ajunge la Mine
Este inima, cugetul și sufletul vostru

Nu v-am făcut cu gheare
Pentru că nu ar fi trebuit niciodată
Să vă sfâșiați unii pe alții
Dar v-am dăruit cuvântul și gândul
Să Mă binecuvântați
Și mâini să le împreunați a rugăciune

V-am dăruit și Grădina Edenului dar ați pierdut-o
La primul joc de-a ascultarea,
Pământul vi l-am dat în stăpânire
Dar voi îl împărțiți cu îngerii căzuți;

V-am dat un chip ca al Meu
Și voi l-ați ascuns sub măști hidoase
Am trimis îngeri și sfinți să vă vorbească
Și ați fost surzi,

V-am trimis hrană din cer
Și ați ales pustiul;
Apa vie ați tulburat-o, de aceea
Nu vi se stâmpără setea

În fața Mea veniți cu spatele și rătăciți
Sunteți muți când vă chem să vorbiți
Sunteți orbi când vă arăt cerul
Și dormiți când vă chem să trăiți

V-am iertat mai mult decât se iartă
V-am iubit mai mult decât se poate,
M-am dăruit vouă pe de-a-ntregul
Și totuși nu Mă vedeți

Nu veniți la Mine când vă chem,
Cu toate poverile și apăsările voastre,
Copiii Mei,
Dar Eu, încă vă aștept acasă.

Nu ne putem trăi viața pe sărite;
mereu ne îngrijorăm de ziua de mâine
și uităm să ne cerem iertare
pentru ziua de ieri pe care
nu am trăit-o pe de-a-ntregul
pentru că nu am fost cu Tine, Doamne.

Oare câtă pâine voi găsi pe masă
În ziua de mâine când voi ajunge-acasă?
O! Doamne, drag, eu îndrăznesc să-Ți cer:
Hrănește-mă cu pâinea ce a venit din cer!

Și dacă-mi este sete peste urcușul vieții
Adapă-mă cu roua dimineții
Și dă-mi să beau din apa de cleștar
Ce izvorăște-n crucea din Calvar.

Am avut și am rămas cu bucuria de a călători cu Dumnezeu;
nu pot spune că am făcut cunoștință
pentru că El mă cunoștea încă de la întemeierea lumii
așa că m-am rușinat și L-am urmat cu capul plecat

m-a învățat să mă cunosc întâi pe mine
și când am făcut-o mi-a fost iarăși rușine
pentru că m-am comparat cu Fiul Lui
și abia că eram un fir de praf
pe cumpăna fântânii

nici așa El nu s-a depărtat de mine,
dimpotrivă, mă umplea cu Dumnezeire
în toate cotloanele goale ale ființei mele de lut și de duh

mi-a arătat cerul și mi-a spus că mi-e vecin,
în drum îmi lăsa încercări
dar peste ele îmi întindea mâna cu binecuvântări
mă lăsa să cad și mă ridica,
îmbătrânindu-mă mă întinerea

în cele mai importante momente din viață
mă lăsa să mă iau aliat pentru a fi învins,
și mai ales pentru a învăța lecția
că despărțit de El nu izbândesc în nimic;
așa am înțeles că fericirea înseamnă
să te lași iubit de iubirea Lui

m-a dus la marginea veșniciei de dinainte de a fi eu
vecină cea în care urma să fiu, zicându-mi:
-Între cele două nemărginiri este doar un pas
pe care l-am numit viața ta și sub care Mi-am pus palmele
sub formă de cruce;

bagă de seamă că între ele se cască prăpastia
duhurilor rele;
Eu sunt înainte să îți fac lumină
și să-ți ocrotesc pasul care vrea să atingă
Împărăția Mea;
îți promit, mi-a spus Domnul ,
că vei muri și că vei învia

O! Doamne, facă-se în toate sfântă voia Ta!

PĂCATUL

Păcatul împietrește inima
și dacă va bate , va bate a cutremur;
păcatul orbește și atunci bâjbâi
în întunericul din mijlocul orbirii;
păcatul surzește și surzii
nu au parte de Cuvânt

Păcatul e boala de lepră:
apare perfid, se cuibărește,
cucerește , apoi te roade
și te mută în tabăra leproșilor
fără nădejde

Păcatul minte, înșală, amăgește și fură
sapă răni adânci în făptură,
seamănă buruiană în grâu
și toarnă otravă în râu

aduce boală și aduce moarte
doar celor ce se învoiesc să îl poarte.

Un singur leac poate spăla păcatul
și să te facă nemuritor:
sângele lui Isus;
oare dacă ți s-a spus, omule,
de ce cauți vindecare și iertare
la vraci și vrăjitor?

E mult prea trist să alegi o viață
care duce la moarte;

viața veșnică a golit eternitatea
de fantoma morții;

vor izbândi în ea aceia care
nu vor duce cu ei pământul
în patria cerească.

De ce zidiți iar turnuri Babel în Babilon?
nu știți că acolo
limbile nu se mai înțeleg cu cerul,
cum nu se înțelege șarpele cu Mielul?

De ce cât arca e deschisă
îl lăsați doar pe Noe să plece la arat
către Muntele Ararat?

De ce alegeți să stăpâniți câmpia
cu păstorii lui Lot
dacă vi s-a spus că vine urgia
cu pucioasă și foc?

Marea cea Roșie de ce nu o treceți
după stâlpul de nor,
ca o turmă?
De ce să-l așteptați pe faraon
să vă ajungă din urmă?

De ce nu cuceriți Caananul , la poruncă
ci așteptați să fiți robii lui
și puși la corvoada robiei , la muncă?

După ce v-ați așezat la casele voastre
de ce dezertați din oștirea divină
ademeniți de mercenarii din oastea străină?

De ce vă lăsați pământurile
și vița de vie
învălmășindu-vă gândurile
cu idoli din robie?

De ce nu vă întoarceți cu Erza și Neemia înapoi
după ce, goliți de cer,
v-a ajuns sărăcia și golirea de voi?

Temple păgâne de ce mai zidești pe pământ
când știi că templul sfânt
se zidește din pietre vii?

Dacă mergi spre Damasc
de ce să nu-l cauți pe Saul,
să-l vezi cum a plâns la intrarea în staul?
În Iordan dacă ați ajuns să intrați
oare , de ce nu ați ajuns
să vă botezați?

La nunta din Cana dacă ați fost chemați
de ce v-ați îmbătat cu vin omenesc
‘nainte să vină vinul ceresc?

Când s-a rostit chemarea:”veniți după Mine!”
oare de ce n-ați pornit,
de ce v-a fost rușine
și v-ați înrolat în legiuni străine?

Dacă ați primit ca hrană Pâinea Vieții
de ce mai scormoniți după mană,
blestemând scaieții?

Când ați ajuns la judecată
de ce v-ați ascuns în inima de piatră
și L-ați lovit
pe Acela care și așa v-a iubit?

Spre crucea Golgotei e numai o Cale,
acei ce-o apucă, o urcă
să-și ceară iertare;
și numai acolo se toarnă, se toarnă cu har
și a început iertarea de la tâlhar.

M-am tot rugat până când Dumnezeu mi-a spus:
“Rugăciunea care a ajuns la Mine este lacrima”
Am strigat către Tine, Doamne,
și Tu m-ai oprit făcându-mă să înțeleg
că asculți tăcerile mele adânci

Am alergat spre Dumnezeu
și era tot mai departe
până când, obosit, am înțeles
că El era jur-împrejurul meu;
L-am căutat orbecăind și bâjbâind
și El era chiar în mine

Când mi s-au frânt aripile
Tu ai făcut din mine zbor

Când i-am întors spatele
mi-a făcut ochi peste tot
să văd prăpastia,
când am crezut că El m-a părăsit
m-am trezit ducându-mă în brațe
și nu m-a lăsat niciodată să cad

Dacă ar fi să am totul,
fără Tine, Doamne, nu aș avea
nici măcar nimic.

Dacă l-ai pierdut pe Hristos
ai pierdut
mai mult decât ai putea aduna
în infinit de vieți;

dacă ai pierdut mântuirea,
ai putea câștiga lumea toată
și nu ar fi de niciun folos

dacă ai pierdut învierea dintâi
ai pierdut totul și nu poți aștepta
decât judecata la care deja ești vinovat

dacă ai pierdut cerul, ai câștigat
pierderea veșnică,
înafara oricărei vecinătăți cu veșnicia.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »