S-au ieftinit soldații în timp de pace
tocmai ei, care au adus pacea,
o, nu mai au nicio valoare,
ar mai prețui ceva doar morți,
dar așa, par a încurca pe cei
care niciodată nu au fost soldați

Conduc armatele civilii;
conduc armate mai mult decât civile
cu puncte de comandă în vile luxoase,
din debarcadere,
ca niște sugestive de plăcere

Ați început a vinde pe nimic pământul
pe care ei, soldații, l-au adus acasă

Ei, cei care au mai rămas în uniforme ponosite,
știu că pământul are preț de sânge
Iar voi, le porunciți să nu deranjeze
cu tragerile de noapte
pescuitul vostru în ape tulburi

A! încă ceva: de ce ați scos din dex
cuvântul “patriotism”?
poate pentru că nu ați auzit de el niciodată,
hienelor.

Nu mă opresc să tac
oricât i-ar deranja pe surzi,
oricât de mulți muți,
nemulțumiți,
ar crede că-i imit

oricâte cuvinte s-ar oferi benevol
să vorbească,
să spună nimic,
să clocească,
chiar să scoată pui de cuvinte,
și ei fără minte,
nu!
nu mă opresc să tac

atâta vreme cât poartă cuvintele măști
și se adună în găști,
cât spun ceea ce nu-s,
câtă vreme înșală,
cât nu merg la școală,
când se tocmesc să ucidă
cu venin de aspidă,
și chiar dacă ies la atac
duzini de cuvinte,
vânzându-se ieftin la vrac,
nu mă opresc să tac

o, biete cuvinte zornăitoare,
mi-e milă de voi că stați în picioare,
mă doare că n-aveți valoare
și vă prostituați cu guri însurate
la porți de păcate

de aceea nu mă opresc să tac
până nu vă pocăiți în sac și cenușă,
până când nu aprindeți făclii
și pășiți spășite
din cuvinte moarte în cuvinte vii.

Nu se mai rușinează buruienile:
cresc direct în flori pârjolondu-le de parfum și de culori,
subjugându-le și înjugându-le
ospățului de ciori

Neghina nu năpădește grâul,
-i s-a urcat în spate-
apucă zăbala și frâul,
silindu-l spre morile sparte

Spinii au cerut împărăție peste copaci
și, răsucindu-se ca șerpii,
au amăgit Eva din frunze
și vrednicia ierbii;
aducându-și gonaci,
au pornit vânătoarea de oameni săraci

pe buza destinului
a început împărăția spinului;
de atunci încoace soarele arde cu fum
dar nu mai coace, dospește scrum.

Ar trebui să știm
că o orice inimă se poate înmuia
în Duhul lui Dumnezeu;

este o minune să vezi cum piatra din ea
se poate topi și curge
sub formă de lacrimi.

VREMI DE RĂBDARE

În vremi de răbdare mor crinii în floare
Iubirile mor de drag și de dor
Așteptările își strigă cărările
Zorilor se ofilesc și nu mai mijesc

Singure-n iatac și morile tac
Se sfădesc întruna soarele și luna,
Roțile de mori macină la nori
Cum macină vântul gândul și pământul

În vremi de răbdare, albina din floare
Mușcă-nfometată miere strecurată;
Pe arcuș de nopti, în praguri de porți
Îngeri grăniceri vin la învieri.

E mult prea trist să alegi o viață
care duce la moarte;

viața veșnică a golit eternitatea
de fantoma morții;

vor izbândi în ea aceia care
nu vor duce cu ei pământul
în patria cerească.

De ce zidiți iar turnuri Babel în Babilon?
nu știți că acolo
limbile nu se mai înțeleg cu cerul,
cum nu se înțelege șarpele cu Mielul?

De ce cât arca e deschisă
îl lăsați doar pe Noe să plece la arat
către Muntele Ararat?

De ce alegeți să stăpâniți câmpia
cu păstorii lui Lot
dacă vi s-a spus că vine urgia
cu pucioasă și foc?

Marea cea Roșie de ce nu o treceți
după stâlpul de nor,
ca o turmă?
De ce să-l așteptați pe faraon
să vă ajungă din urmă?

De ce nu cuceriți Caananul , la poruncă
ci așteptați să fiți robii lui
și puși la corvoada robiei , la muncă?

După ce v-ați așezat la casele voastre
de ce dezertați din oștirea divină
ademeniți de mercenarii din oastea străină?

De ce vă lăsați pământurile
și vița de vie
învălmășindu-vă gândurile
cu idoli din robie?

De ce nu vă întoarceți cu Erza și Neemia înapoi
după ce, goliți de cer,
v-a ajuns sărăcia și golirea de voi?

Temple păgâne de ce mai zidești pe pământ
când știi că templul sfânt
se zidește din pietre vii?

Dacă mergi spre Damasc
de ce să nu-l cauți pe Saul,
să-l vezi cum a plâns la intrarea în staul?
În Iordan dacă ați ajuns să intrați
oare , de ce nu ați ajuns
să vă botezați?

La nunta din Cana dacă ați fost chemați
de ce v-ați îmbătat cu vin omenesc
‘nainte să vină vinul ceresc?

Când s-a rostit chemarea:”veniți după Mine!”
oare de ce n-ați pornit,
de ce v-a fost rușine
și v-ați înrolat în legiuni străine?

Dacă ați primit ca hrană Pâinea Vieții
de ce mai scormoniți după mană,
blestemând scaieții?

Când ați ajuns la judecată
de ce v-ați ascuns în inima de piatră
și L-ați lovit
pe Acela care și așa v-a iubit?

Spre crucea Golgotei e numai o Cale,
acei ce-o apucă, o urcă
să-și ceară iertare;
și numai acolo se toarnă, se toarnă cu har
și a început iertarea de la tâlhar.

Mai sunt în muguri porniri de fructe
Se cos iar nasturi cămășii rupte
Prea nestatornici a fi statornici
Iar după muncă, mereu datornici

Prea fără minte printre nebuni
Mai vindem aur pentru cărbuni
Vindem pământul palmă cu palmă
Ne arde iadul ca o sudalmă

Pentru serviciul de-a fi vânduți
Plătim sudoarea ,noi, ceia mulți
Pentru robia de-nstrăinare
Pe patul foamei merg la culcare

Cresc anotimpuri ca buruiana
Din alte timpuri se stoarce rana
Gaze mascate scobesc în meri
Surzii mai cântă și azi, ca ieri

Ploaia n-apucă să se reverse
Bate în toacă pe la ferestre
Dăm corigențe în limbi străine
Limba română stă să suspine

Tragem hotarul țării la sorți
Pe malul mării închidem porți
Semnăm cu sânge foi de salarii
La lumânarea de sub avarii

Nimeni nu face semn de oprire
În intersecții de nimicire;
După dreptatea Celui de sus
Spune odată, ce ai de spus!

Întoarce-te-n culori de curcubeu
Și norii mătură-i de răzvrătiri
Dacă sub stâncă munții suflă greu
Eliberează-i de sub asupriri

Îmbracă-ți rochia cu stele plină
Încalță-te-n cărările senine
Fă în furtună liniște deplină
Iar depărtările le fă deplin vecine!

Deschide ploile din așteptare
Adună norii negri la un loc
Apoi descarcă ploile în mare
Pe căile săgeților de foc

Și când purificați de puritate
Ne-om întâlni în taina așteptării
Vom pune nume lacrimilor toate
Îndrăgostiți de îngerul iertării

M-am tot rugat până când Dumnezeu mi-a spus:
“Rugăciunea care a ajuns la Mine este lacrima”
Am strigat către Tine, Doamne,
și Tu m-ai oprit făcându-mă să înțeleg
că asculți tăcerile mele adânci

Am alergat spre Dumnezeu
și era tot mai departe
până când, obosit, am înțeles
că El era jur-împrejurul meu;
L-am căutat orbecăind și bâjbâind
și El era chiar în mine

Când mi s-au frânt aripile
Tu ai făcut din mine zbor

Când i-am întors spatele
mi-a făcut ochi peste tot
să văd prăpastia,
când am crezut că El m-a părăsit
m-am trezit ducându-mă în brațe
și nu m-a lăsat niciodată să cad

Dacă ar fi să am totul,
fără Tine, Doamne, nu aș avea
nici măcar nimic.

Postari mai vechi »