Cu A începe alfabetul
dar şi Abecedarul,
Adam a fost primul dintre noi
şi EvA a fost şi ea;

cu Amnarul a început focul,
cu Alunecarea a început Aron jocul
cu Ascultarea incepe înțelepciunea
şi cu Adăparea din Duh rugăciunea

cu Apărarea începe Atacul
Aratul începe cu Acul,
Avalul începe-n Amonte,
Adâncul, în inimi de sonde

cu Aerul şi Apa începe viața,
Apusul Aduce mai Aproape dimineața
întunericul începe cu Adormirea
cu Auzul începe trezirea
cu Ascultarea începe tăcerea
şi cu Ascultarea de Dumnezeu
începe învierea

cu Anunțul trâmbiței de sus
începe Apelul de dimineață al îngerilor
la Apariția lui Isus.

O, da!
cu AVA
au început toate să îneapă.

LITERA “Ă”

Nu-i aşa că țin de viațĂ
aşa de multe cuvinte
care se termină cu litera “Ă”?
spre exemplu :

inimĂ , hranĂ şi hainĂ,
fântânĂ, adâncĂ, mănâncĂ,
credințĂ, pocăințĂ, biruințĂ ,
ştiințĂ, căințĂ, ființĂ,
iubitĂ, născutĂ, iertatĂ,
crescutĂ, hrănitĂ, udatĂ,
luminĂ, seninĂ, divinĂ

şi frunzĂ şi ramurĂ şi rădăcinĂ,
mireasĂ, frumoasĂ,
acasĂ, şi masĂ
şi mamĂ şi tatĂ
şi moarĂ si țarĂ
fântânĂ şi apĂ,
căldurĂ şi pitĂ si gurĂ,
sau casĂ curatĂ
şi țărânĂ învitĂ

Şi ar mai fi:
boalĂ dar şi speranțĂ,
viruşi cu tulpinĂ
dar şi medicinĂ
artrozĂ dar şi osmozĂ,
parezĂ
sau pur şi simplu : fotosintezĂ,
şi mai ales :
primăvarĂ, varĂ,
toamnĂ si iarnĂ,

O! da!
toate sunt legate cu ațĂ
de viațĂ
si ar mai fi ceva:
această hranĂ şi
sfântĂ învățăturĂ
din ScripturĂ
care ține de viațĂ veşnicĂ
fără de care viața vremelnicĂ
e doar o eclipsĂ,
din GenezĂ şi până
în ApocalipsĂ.

ExistĂ-o balanțĂ,
ExisĂ supremĂ instanțĂ,
ExistĂ speranțĂ!

FORMĂ DE EA

Inima mea şi inima ta
au forma aceea de ea;
am mai văzut doar gândul
în forma inimii
şi uneori,
păsările în zbor,
când aripile lor bat
în mod asemănător,
în ritmuri domoale
cu inimi doar sieşi egale

Mai este ceva:
mai este lacrima ;
doar ea se aseamănă
cu o jumătate de inimă;
şi atunci când e geamănă,
adică lacrima mea
unită cu lacrima ta,
are forma deplină de ea.

Nicăieri nu te poti rătăci
mai mult decât în tine,
atunci când eşti singur
şi nu te laşi călăuzit de Cel
carea te-a creat
şi te cunoaşte
pe dinafară,
pe de rost.

Oare de ce toate cuvintele
următoare
au în finalul lor
litera”T”
litera aceasta sub formă
de cruce?:

sfârşiT sau terminaT,
morT sau drogaT şi păcaT,
mormânT, înfrânT sau frânT,
trisT, AnticrisT,
deşerT şi inerT,
absenT şi uitaT, şi păcaT
obosiT, rătăciT, împietriT,
trecuT, sau vânduT,
resemnaT ,prădaT, încătuşaT,
loviT şi striviT
pierduT sau rebuT
pustiiT , părăsiT ,osândiT,
aruncaT, ofiliT sau uscaT,
omorâT, doborâT,
zdrobiT,,prăbuşiT, răstigniT.

până şi ultimul semn
din alfabeT,
adică litera “zeT”
se pronunță tare sau încet
amar sau dulce,
cu “T”-ul acela
sub formă de cruce…

Când înfloresc trandafirii
Să nu le culegeți spinii,
Nu cumva să se sugrume
Trandafirii fără nume

De la crini nu furați rochii
Voi și vracii și deochii,
Nu vărsați mirosul lor
Din petala florilor

Florile cu ochi de iriși
Vindecați-le de pârâși
Că le-or vinde pe minciuni
În târgul de uscăciuni

Mugurii în pui de floare
Nu-i striviți în cingătoare,
Nu cumva să moară-n noapte
Făr-a face fructe coapte.

Cuvântul lui Isus când nu transformă
Toată-nchinarea ta este de formă
Poți fi-nvățat şi poți fi cărturar
Dar va rămâne sufletul amar

Şi dacă focul nu-i în rugăciuni
Se-aud bolboroseli de sub cărbuni
Dar nu ajung la tronul Lui de har
Şi rugăciunea ta e în zadar

Când în Biserică nu îti aduci iubirea,
Făptura ta nu şi-a-nceput zidirea
Poți afişa pe frunte un credeu
Aşa cum afişa un fariseu

Dacă posteşti schimonosindu-ți fața
În moartea ta nu va pătrunde viața,
Dar dacă ții adevăratul post
Viața te trăieşte pe de rost.

Profesor drag,
profesor scump
profesor… rar,
de ziua ta
îți dau cadou
abecedar

Citește-n el,
citește rar,
cu ochii uzi,
apoi, te scoală

căci vin la scoală
în uniforme
ei, pruncii cruzi,
să te transforme.

Între cer și-ntre pamânt
Se fac noduri la cuvânt
Nu cumva să se deșire
În cărarea după Mire

Pe urma de pe cărare
Seacă apele în mare
Nu se “mistuește” focul
Iar munții își mută locul

Alături, pe căi mai largi:
Lungi coloane cu desagi
În șirag de colonii:
Morții morți și morții vii

Între umbre și lumină
Niște îngeri se închină
Și trag ușa-n asfințit
După omul pocăit.

Ni s-a luat pământul de sub casă
Și numele de dinaintea porții;
Cum să mă duc așa plângând la coasă
Când n-avem loc să ne petrecem morții ?

Din arie ni s-a luat pământul;
L-au dezarmat de tot pe grănicer
Dar nu-i nimic: mi-a mai rămas Cuvântul
Să-mi facă locuințele în cer

Ni s-a luat revolta din protest
Și ne-au rămas doar vorbele uscate,
Dar nu-i nimic, și eu mă răstignesc
Cu Cel care s-a dus cu crucea-n spate

N-au cum să-mi ia credința-n Dumnezeu
Chiar de mi-ar pune sulița în coaste.
Mă înrolez de tot la Domnul meu
Că a strigat chemarea Lui la oaste.

Postari mai vechi »