Nimeni nu se poste depărta de Dumnezeu,
dar se poate afunda
În nisipuri mişcătoare
cu Dumnezeu atât de aproape de el

Şi pentru că nu-I întinde mâna
mâinii Lui întinse,
omul acela moare
la porțile cerului
rămase deschise.

Luați lumea de pe mine,
Puneți-o la locul ei!
Că m-apasă pe suspine
Şi pe turmele de miei

În cuibul de rândunică
Puneți iarăşi primăvară;
Lăsați poetul să zică
Despre vremea de afară

Peste păsări migratoare
Puneți puncte cardinale
Spălați timpul de vâltoare
Împărțit în vremi egale

Drumul către vejnicie
Cine-n spate-l poate duce?
Viața va rămâne vie
Dacă trece pe la cruce

Luați lumea de pe noi!
Că de lume s-a topit
În Eden ne-ntoarcem goi,
Să păzim fructul oprit.

Crucea nu se vinde
Nu o pui la porți;
Ajunge uşoară
Numai când o porți

Nu o pui la gât
Nu o legi la mână
Doar în suflet poate
Crucea să rămână.

Dumnezeu primește
să-I stăpânească cetatea
doar pe cei de o vârstă
cu eternitatea.

După ce a cules
pentru mireasă
florile
dintre spini,
mâinile lui Isus sângerau,
dar, încă se rugau
pentru străini.

Dumnezeu scutură pământul
lângă butucul din vie
ca omul să se trezească,
să alerge la ciutură,
să bea apă vie
și să nu mai bolească.

Te iubesc , Doamne,
mai mult decât tot timpul
şi dincolo de el
pentru că mie-e drag să Te iubesc
şi vreau cu orice chip să ajung la Tine

Am învățat asta
de la Cel care
m-a iubit
înainte de a mă naşte.

Cât poți fura
din viața unui om?

Dacă-i iei vederea
el va învăța să vadă
cu inima.

Dacă îl lași fără auz
el va-nvăța auzul
pe cei surzi

Fără glas
dacă-l lași,
v-a putea a ierta
pe cei lași

Fără picioare
de ar fi
va umbla
prin a ști a iubi

Dacă i-ai lut mâinile
te-ai atins
de rugăciunea lui
și va trebui
să i le pui
înapoi peste cruce
sub cui

Dacă i s-ar lua
chiar inima vreodată
nu va-nceta
să bată
pentru viața ta

Nu i se pot lua
nădejdea,
credința
și dragostea
pentu că i-au fost date
de Dumnezeu

A devenit Biserica muzeu
Iar sufletul a devenit ateu
Și predicile au ajuns pustii
Cât templele nu sunt din pietre vii

Mărețe catedrale , bântuite
De oameni curioși și de ispite,
Vitralii care nu mai spun nimica
Și cerul rupt că te apucă frica

Zăvoare puse-n zi de sărbătoare
În Sfânta Sfintelor și pe altare
Și lacăte deschise la comandă
În locul inimilor în ofrandă

Știința-n alianța lui Darwin
Și însumată-n amețeli de vin
Cu oameni ce se trag din cimpanzei
Și cioplitori de chip de dumnezei

Învățătorii fără-nvățătură,
Proorocii mincinoși în bătătură,
Mulți preoți cu-ntuneric peste ochi
Ademeniți cu vraciuri și deochi

A devenit Biserica muzeu
Și a băgat divorț de Dumnezeu;
Se fac în ceruri pregătiri de nuntă
Pentru mireasa ce rămâne sfântă.

Aproape, aproape de soare,
Pe scări de furtună solară,
Se urcă zăpada călare
Cu sacii de fulgi, ca la moară

Morarii albiți de durere
Ar vrea să o-ntoarcă din drum;
Se roagă la cer cu putere
Să nu se prefacă în scrum

Cu fulgere drumul se ară
Când clopot de tunete bat
Ies îngeri și demoni afară
Cu mâna pe plug, la arat.

O mâna a Domnului trece
Pe fruntea zăpezii din sac
Sudoarea din tremurul rece
Hrănește iar omul sărac.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »