În spulberările furtunii
S-a revărsat gunoiul lumii
Și nu e zid să-i stea în cale
când mistuie și deal și vale

În mijlocul furtunii văd
O lume-ntreagă în prăpăd
Cum rănțăie între măsele
Pe rând păcate de-ale mele

Pe calea-n care dă să vină
Se-aprinde însă o lumină,
Pe drumul de calvar se duce
Isus să-i pună-n cale-o cruce

Deși căzut și biciuit
Isus furtuna a oprit
Iar liniștea-napoia ei
Duce la oi pierduții miei

Acei ce i-au călcat pe urmă
Ajung la staul și la turmă
Și fac cu El un jurământ
Scris pe ștergarul din mormânt

Ștergar adus la nunta Lui
Să-l pună-n cer ca într-un cui
Iar înspre zorii dimineții
El va citi din Cartea Vieții

Cum să nu plângi de fericire
Când ți-auzi numele-n citire?
Și ești chemat să-I fi mireasă,
Să stai lângă Isus la masă.

S-a fălit Satana
că L-a răstignit pe Hristos.
O! Nu-i adevărat!
Noi oamenii
L-am răstignit
la porunca lui Satana.

Zdrobind boldul morții,
Isus
Și-a luat viața înapoi
pe care ne-a dăruit-o nouă
celor care
L-am răstignit.

Mai flutură fluturii
flamura florilor
cum scutură ciucurii
ramura zorilor

mai vântură vântul
vâltori volburate
cum scormone vântul
comori tulburate

din luturi, Olarul
mai face Adam
la porți de Eden
să-l scoată din ham

și-l lasă să umble
desculț și pe jos
pe urme de pași
făcuți de Hristos

și dacă îl duce
cărarea la rug
Olarul îl naște
Din apă și Duh

Cea mai mare tragedie
este aceea
că omul, nu știe
că nu știe

trebuie ca Cineva
să-l învețe,
dar numai după ce
s-a golit de lut
și s-a umplut
cu apă vie.

Tânjind după cărarea
care nu duce la moarte,
omul,
se alătură mulțimii
care aleargă
pe calea cea largă;
…poate,
cumva, cumva
se va alătura și ea
drumului pe care stă scris:
dezamăgire…

O! nu!
pe potecă rămâne scris:
iubire,
mântuire
prin răstignire

Zidiți-vă casa pe stâncă,
Nu pe nisipuri mișcătoare
Mai este Har, mai este vreme, încă,
Să stați la Înviere în picioare

Pe stâncă-n Sinai o lege s-a scris
Cu degetul Celui din cer,
Rămâne pe stâncă tot cerul deschis
Și cei ce-s în arcă nu pier

Din stâncă țâșni-vor izvoare
Să vină să bea însetații;
În temniți se sfarmă zăvoare
Străinii cunoaște-și-vor frații

Pe stâncă se schimbă la față
De aura slavei cuprinși
Acei ce se ard pentru viață
Pe urme cu rugii aprinși

Coboară pe stâncă cetatea
Din ceruri sfințite și noi;
Se face, se face dreptatea
Să nu fie oamenii goi.

Cănd îngerii s-au răzvrătit,
cerul s-a împuținat
și șarpele s-a strecurat
în Grădina Edenului
până aproape, aproape,
de pomul vieții,
încolăcind-o pe Eva.

Pe mine,lut uscat,
și pui de țărână
mă frămânți în palme
pentru că vrei
ca din lucrarea Ta
un om să rămână

pentru că mă modelezi
pe mine,
un pui de țărână,
lasă pentru veșnicie
ca iubire Ta
să-mi fie stăpână

pentru că mă iubești pe mine,
puiul de țărână,
lasă inima mea,
lângă inima Ta
să rămână

pentru că
Ți-ai dat la moarte
singurul Fiu
pentru mine,
mi-e rușine ,Doamne,
că n-am nimic să-Ți aduc
decât un pumn de țărînă

pentru că m-ai chemat
să mă nasc
din apă și Duh
și nu din țărână
sunt gata, Doamne,să viu
la apa izvorului viu
din fântână

când Păstorul cel bun
și-a chemat oile
la stână
am auzit și am venit
și eu,
un pui de țărână

deși,abia că sunt
un pui de țărână,
însuși Dumnezeul meu
mă ține de mână

lucrându-mă ,Doamne,
pe mine,
un pui de țărână,
mă rupi și mă-mparți,
mă strecori și desparți
de cealaltă țărână păgână

lucrarea Ta, Doamne,
dintr-un pui de țărână
începe cuvinte
și-ngână,
începe să umble pe mare
‘nainte de-a sta în picioare
și are ca hrană:
și pâine și vin
și haină, viața-n Mesia
Amin!

După ce Adam
a fost alungat din Eden
poarta Raiului
a rămas descuiată

pe acolo
Cineva a coborât
până la poarta din inima ta
și zice:
„- Iată, Eu stau la ușă și bat”

cel ce va deschide
va ști a păși
dintr-o poartă în alta;

așa începe
primul pas
care te poartă
pe calea veșniciei.

Trupurile de lut,
fără duh
sunt ca pustiul deșert
fără apă

ce să rodească
fără sămânță
și fără apă vie?
… pustiul pustiei pustie
și piatra robită robiei.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »