Mi-e foame de un post
Ca și al lui Isus,
De patruzeci de zile
și patruzeci de nopți,
acolo în pustie;

chiar diavolul
dacă ar veni
cu pitele,
știu
că aș putea să-i biruesc
ispitele.

Mi-e greu a trăi
atât de puțin,
doar cât e viața;
abia mă pot pregăti
pentru veșnicie.

Mi-e dor să ard
în rugul aprins,
alături de Moise
pe munte;
să ard neîncetat
de drag de Lumină
și Domnul să-mi pună
coroana de fiu
peste frunte.

Mi-a fost frică
să nu-mi fie frică
de Ziua Judecății,
până în ziua răstignirii
și în ziua învierii,
adică,
ziua libertății.

După ultimul ei cuvânt
poezia tace
din respect pentru tine,
cititorule,
căci vrea
să te asculte.

M-am săturat de falsa libertate;
Nu vreau să mă mai port în nonvalori;
Aș vrea să n-o mai port silit în spate
Căci prea m-apasă roțile de mori

Nu vreau să fiu vecin cu anarhia,
Cu falsele valori ce-au răsturnat valoarea
Și care au înfipt în România
Batjocura-mpletită cu teroarea

M-am săturat de strâmbe libertăți,
De forma lor rămasă fără fond,
De-o țară exilată în străinătăți
L-a cărei margini nu mai facem rond

M-am săturat de dreptul de-a minți,
De-a ne preface-a fi neprefăcuți
Și nu mai vreau blesteme a sfinți
Cum nu mai vreau să mai umblăm desculți

Mi-e silă libertatea să se vândă
Odată cu pământul țării mele;
În libertate hoții stau la pândă
Și mestecă dureri între măsele

De-aceea mă îmbrac cu altă haină
Țesută în războaiele dreptății
O dă Isus, la Cina Cea De Taină,
Când te așezi la masa Libertății

Din libertatea neeliberată
Aș vrea să iasă zarca închisorii
Și, sfarme-se în fulgere odată
Peste pustia lumii, trădătorii!

M-am săturat să văd prostituată
O patrie în care m-am născut.
Mai naște-mi ,Doamne,țara înc-o dată
Și pune-i nume sfânt de la-nceput!

« Postari mai noi