Eu știu că femeia
se aseamănă cu vremurile:
ea
poate fi senină
sau întunecată,
uneori,
amândouă deodată;
te poate aprinde
în căldură
sau poate să te stingă
cu ură

ca iarna
ea poate să fie
rece,
înghețată,
și din genuni
poate trimite furtuni
să-ți bată în poartă

femeia poate fi
o vară fierbinte,
nefiresc de cuminte,
și are puteri de-a trimite
zefirul să alinte

se poate schimba
într-o clipă,
lăsându-te frânt
sub aripă,
te poate chema
s-o colinzi,
iar când ai pășit
pe oglinzi
de pe câmpul de rouă,
te poate lăsa fără ea
tăindu-te în două

mai poate să fie femeia
o toamnă bogată,
o doamnă
cu casa curată,
o gospodină
ca o grădină
îngrijită,
o albină
nicicând obosită

femeia mai poate-nflori
fără primăvară
în fiecare dimineață,
în fiecare seară;
ea poate fi
ziua din noapte
și noaptea din zi

femeia mai poate
trimite zăpadă,
să te cadă bolnav,
sau poate să te vadă
cât ești de curat
sau dacă te-ampăcat
cu apa din fulgul de nea
și-odată cu asta,
cu ea

femeia blândă,
femeia suavă
îți poate fi sânge
și lavă,
dar poate erupe
și inima-n două
o frânge
și rupe

femeia e tunet,
e arcul de foc
între nori,
e liniștea-n haina de sunet
ce-ți pune la loc
speranța
‘nainte să mori

Femeia e ploaia
prin care,
vrăjit,
deșertul din tine
îl vrea înverzit;

femeia e raza de soare
aprinsă,
e ramura ninsă
în floare,
e toată căldură
și toată răcoare

femeia cu ochii de mure
e strigăt de vânt
în pădure,
femeia cu ochi de femeie
e zee

când rochii de seară
o-mbracă
coboară tot cerul
în arcă
să presere stelele lui
în trena de rochii
pe care,
femeie,
ți-o pui

‘nainte,’nainte
de toate
femeia e cea care naște.

Ea lasă în urmă urmași
-prin tainic mister-
ca Domnul Isus
să aibă nuntași
la nunta din cer.

Marea iubire
a stingerii
dintre apă și foc
avea întrebări
fără răspuns
din loc în loc…

M-ați întrebat
Și v-am răspuns
Dar niciodată
Nu v-a fost de-ajuns

M-ați întristat
Cu semene de-ntrebare
V-am învățat,murind,
Cum nu se moare

V-am ridicat
Din lumea pieritoare
Spre a rămâne
Veșnic în picioare

Spre-a birui
O lume păcătoasă
Lăsat-am sulița
Să Mă străpungă-n coastă

La înmulțit de pâini
V-ați săturat
Și mai apoi,
Sătui, M-ați alungat

Când înviam pe morți
V-ați speriat;
Pe voi când să vă-nvii
N-ați ascultat

N-ați înțeles atunci
Că-n înviere
Eu v-am ales
Spre a vă da putere

Când doctori
Nu știau a vindeca
Eu v-am luat
Sub ocrotirea Mea

Când bezna v-a cuprins
Cu-a ei orbiri
Eu v-am adus lumina
În priviri

Când lepra cu păcat
Vă dezbrăca
Eu vă acopeream
Cu haina Mea

Ați fost ologi;
Așa și rămâneați
De nu dădeam poruncă
Să umblați

Spre a sili mândria
Să coboare
Mi-am pus ștergar
Și am spălat picioare

Chemat-am desurzirea
Că n-auzeați
Și am cinat cu voi
Când mă vindeați

Să nu rămână cerul
Mînios
Pe drumul spre Golgota
Eu am urcat pe jos

Dar pentru voi M-am frânt
Cum frângi din pâini
Când încă mai erați
Cu roșcove în mâini

M-am împărțit iubind
Spre-a Mă avea
Chemîndu-vă pe toți
La nunta Mea.

Îmbăcat cu dezbrăcare
Și umplut cu mari goliri
Omul nu stă în picioare
Cum nu stă în nemuriri

Învelit cu întuneric
Și despărțit de lumină
Beznele lui Luciferic
Rup chemările la cină

Amăgirile din lume
Și din firea pământească
Fac pe chipul tău un nume
Fără ancoră cerească

Care chip și-asemănare
Este după Creator
Dacă lutul se usucă
Și nu stă lângă izvor?

Cum să fie rod în spice
Când semințe nu-ncolțesc?
Marea cum să se despice
Fără de toiag ceresc?

Cum să fie înmulțite
Pâinile pentru flămânzi
Când curg valuri de ispite
Peste oamenii plăpânzi?

Cum la nunțile din Cana
Să se facă apa vin
Când armata lui Satana
Otrăvește cu pelin?

Oare Lazăr înviază
Ieșind din mormânt afară
Dacă nu se înfiază
Nașterii a doua oară?

Cum să cadă Ierihonul
Dacă n-ai purtat chivotul
Și pentru-a urma pe Domnul
Să lași lumile cu totul?

Cum să vindeci de orbire
Pe acei ce te urmează
Când băltind în rătăcire
Îți faci noapte în amiază?

La Golgota ce păcat
Va fi spălat de păcate
Dacă nici nu ai urcat
Nici n-ai dus crucea în spate?

Niște ploi colorate
au ajuns pe pământ,
după haine curate,
și zvântate de vânt.

Peste frunze și ierburi
au plouat cu verde,
iar peste pomii în floare
mai mult cu alb
și cu roz

ajutându-le să se ridice
au plouat
cu auriu și galben
peste spice,
iar peste pădure
au plouat mai târziu
cu toate culorile
dar cel mai mult
cu ruginiu

în mijlocul florilor
au încins
jocul culorilor,
iar în apele domoale
și torent
pictau cu transparent

după ce norii
se descălțau de recoltă
rămânea credincioasă
culoarea albastră
pe boltă

amurgul l-au vopsit
cu grijă și încet
în al-albastru
și roș-violet

să capete culorile splendoare
împrumutau auriul
și căldura
de la soare

niște ploi colorate
ajungeau pe pământ
pe același traseu:

pașii lor de mister
-sub formă de ace-
arcuiau între coarne de vânt
cărări de curcubeu
coborât din cer
să se îmbrace.

Copacii se-mbracă în frunze
Iar cerul în haine de nori;
Își pune amurgul pe buze
Ampentă cu sânge de sori

Dureri mai descântă dureri,
Plecările-așteaptă venirea,
Dau semne veșminte de meri
Că lacrima soarbe iubirea

Minciunile-mbracă nebunii
Cu hainele lor aurite;
Pucioasa din iad și tăciunii
Mai sapă în inimi golite.

Priviri se îmbracă-n cuvinte
Sub umbre de gene sfioase,
Plantăm între gropi și morminte
Amestec de carne și oase.

Mi-e rușine
că nu mi-a fost rușine
când Te-am trădat,
Te-am mințit,
Te-am biciuit
și răstignit;
dar mai ales
după aceea,
când m-ai chemat
la Tine
și m-ai sărutat.

Mi-e dor
de nașterea lumii
din nou,
dincolo de Iordan,
sub o cruce,
între cer și pământ,
din apă
și Duh.

Mi-e frig
după dezbrăcarea
de păcat;
mi-e frig de rușine
și mă acopăr
smerit
cu haina neprihănirii.

Mi-e sete de însetarea
după iubire;
cea care curge
între malul drept
al dragostei
pentru copilul meu
și malul stâng
al dragostei
pentru dușmanul meu.

Postari mai vechi »