Se iau două inimi
și se pun la un loc
în același piept,
apoi se amestecă bine
până capătă
o formă omogenă

Se adaugă mereu dragoste,
când dintr-un vas al lui,
când dintr-un vas al ei

Încrederea
se pune de la început
în părți egale,
nemăsurată decât
în șoaptă

Se gustă
din când în când
cu măsura răbdării
și dacă e nevoie
se presară puțină,
puțină sare,
storcând cu grijă
câteva picături de lacrimi

Se adaugă mereu
bucurie,
cât cuprinde

Amestecați totul cu grijă
ca nu cumva
să se taie compoziția
cu cuțitul
vorbelor amare

Se așează totul la foc potrivit,
în inimi,
veghind
să nu se stingă flacăra
și să nu se ardă
în cuvinte

Se scoate de la copt
și se așează totul
în vase curate,
apoi
se servește cald,
toată viața

Este neapărată nevoie
de doi,
un el și o ea,
îmbrăcați cu haina albă
a dragostei,
ca pentru nuntă.

În goanna lui după himere
omul uită
că e muritor
și adună comori pe pământ
risipind comorile din cer

Și nu ne facem vreme
să ne trăim veșnicia
încă de aici,
încă de acum,
alegând ceață,
alegând fum

O! timpul acesta
care nu ne aparține
l-am împărțit
și l-am mărunțit
cum ar fi fost al nostru
și niciodată
nu ne ajunge,
cum noi
nu-i mai ajungem
niciodată

Ne luăm noi pe noi
aliați,
-mereu în tabăra dușmană-
și pierdem bătălia
și, vai!
pierdem cerul

Învață-ne, Doamne,
să ne oprim!
Opește-ne
din fuga după nimic
și trăiește-ne prin Tine,
nu ne trăi prin noi

Îmbracă-ne-n picioare
cu haine noi
sub care
nu se moare
și nu mai suntem goi.

Dragă Tată,

Eram pornit să-Ți spun
banal :
“Află despre mine
că sunt bine
și sănătos”,
dar
cum să-Ți spun asta
când
Tu m-ai aflat
în țărâna pământului,
ba, chiar țărâna
ai făcut-o Tu?

Și cum să-Ți spun
că sunt sănătos
când sănătatea
tocmai Tu mi-o dai
în fiecare zi?

Și cum să-Ți fi spus
că sunt bine
când știi
ce înseamnă binele
pentru noi oamenii?

De aceea, Tată,
nu-Ți spun decât
că mi-e dor de Tine
și Te iubesc.
Restul nu sunt decât
banalități
pe care le știi
mai bine decât mine

Te iubesc, Tată!
și mi-e dor de Tine.

Cum altfel să mă semnez
decât :
“ A Ta țărână
care vorbește”

Dezleagă gândul,
Lasă-l să umble!
Norii furtunii
Șterge-i de umbre!

Adună visul
În călimară
Și prin peniță
Scoate-l afară!

Fă ca iubirea
Să facă pui!
Pune sărutul
La locul lui!

Fă în copac
Iarăși să vină
Florile albe
Din rădăcină!

Coace la soare
Pâinea din spice
Mările Roșii
Să se despice!

În uragane
Pune strâmtori!
Sfințește cerul
Plin de comori!

Spală pământul
Cu bobi de rouă!
Mătură vântul
Sub lună nouă!

Dezleagă carul
De-mpământare,
Așează-i roada
În Carul Mare!

Șterge obrajii
Brăzdați de lacrimi
Cum și Isus
I-a șters cu patimi!

Vântură pleava!
Arde neghina!
Du la Eden
Iarăși grădina!

Spune-adevărul
În plin pustiu
Despre minuni
Și omul viu!

Lăsați-i lumii
Să-și joace jocul,
Iubiți credința
Și nu norocul!

Cobori din barcă,
Umblă pe jos
Pășind pe ape
După Hristos!

Vindecă ochii
Celor ce-s orbi,
Lasă potopul
Hrană la corbi!

Dă hrană lumii
Nefericite
Din pâinea pâinii
Răsînmulțite!

Vorbește stâncii
Când te adapă!
Ară pustiul
Cu colți de grapă!

Arată-ți mila
Pentru dușmani
Și dă-i lui Cezar
Banul din bani!

Spune furtunii:
-Taci, fără gură!
Pune iertare-n
Sămânța de ură!

Cheamă nădejdea !
Și o să vină
Să te îmbrace
Iar în lumină

Aducând jertfe
De mulțumire
Treci Iordanul
În nemurire!

Cere la îngeri
Aripi de taină
Și-ți va trimite
Cerul o haină

Te cheamă Domnul;
Vrea să te sui
În car, alături
De Fiul Lui

Urcă în carul
De biruință!
Și din țărână
Treci în ființă!

Însuși Isus
Te va-mbrăca
În haină albă
La nuntaSa.

Cât ura nu se vindecă de ură
Nu-i chip de Dumnezeu peste făptură;
Iertarea cât nu-nvață a ierta
‘Nălțarea va ajunge a cădea

Nici terebinții nu stau în picioare
Cât nu-și scot umbrele din închisoare
Iar somnul nu rămâne adormit
Cât deșteptarea nopții l-a trezit

În urmele de pași dacă nu-i drum
Orice-alergare se preface-n scrum;
Genunchii de sub cruce, îndoiți,
Pun în umblare pașii rătăciți

În curcubeu se macină culori
Iar încercarea-i moară pentru mori,
Izbânda e victoria finală
… Lipsește zilnic școala de la școală.

Numai titanii știu muri-n picioare
S-ajungă primii a călca pe mare;
Ca să înnoade valul din ocean
Prind inima oceanului în ham.

Când se vor coace pâinile în grâu,
Și când oceanul va sorbi din râu
Se vor culca în ceruri curcubeie
Și inimile nu vor fi atee

Când prietenii nu vor mai fi iscoade
Și-n loc de stâlpi vor crește colonade
Vor zemui din picurii de ploaie
Dulci simfonii de pace în zăvoaie

Când vor cădea din ceruri stele arse
Perdelele din umbre vor fi stoarse
Vom înverzi în armonii divine
Și nu vom fi străini în lumi străine

Purificat de apele din ploi
În om țărâna nu va fi noroi;
Golit de rămășița de pământ
În om își face templu Duhul Sfânt

La fel ca îngerii rămași acasă
Își pune omul haina de mireasă
Și nu va fi nici taină nici mister
Că nunta lui Hristos va fi în cer.

Abia ieșiți din închisoare
ghioceii s-au îmbrăcat
în alb și verde,
nu înainte
de a-și spăla fața
în lacrimi de omăt.

Printre semenii ei
înțelepciunea
nu va face niciodată război,
iar între dușmani
va face
planuri de pace.

Când clopotele bat
în flori de ghiocei
e semn de trezire
și semn de spălare pe față;
e semn c-am ieșit din ispită
și noaptea a fost biruită
de dimineață.

Postari mai vechi »