Mă feresc a pune
Şi rima în vers
Dacă inima ei
Va bate invers

Cei apucaţi de dinţi-de-roţi-de-fier
n-au apucat a se-apuca de cer
dar a venit o vreme
preabinecuvântată
când au putut
să se mai nască-odată

Dacă ai ajuns la capăt de linie
Nu deznădăjdui;
Apucă-te
Şi du linia mai departe!

Pomilor nu le cresc mâini
nici picioare
şi în loc de muguri
nu primesc ochi
pentru că ar începe a vorbi
si ar umbla de colo-colo
în loc să-şi vadă
de coacerea fructelor

Doar acei care nu mai ating pământul
pot visa a atinge cerul;
între a nu atinge pământul
şi nu a atinge nici cerul
nu-i decât rătăcire în zbor,
fără speranţe

Între prima şi ultima zi
a vieţilor noastre
mai încape doar o singură zi:
la unii cu multă lumină,
la alţii, cu prea mult întuneric

Pentru că doar în suflet
încape Universul
Necuprinsul îl va primi
pe locurile din faţă
la spectacolul veşniciei

Dacă ochiul e rănit,
compresa cu lumină îl vindecă;
dacă
inima suferă,
numai o altă inimă îi poate lua durerea
şi dacă sufletul ajunge a tânji
numai apa vie îl poate limpezi

Odată doborât de pe picioare
Copacul se desparte de cei vii şi moare
Şi retezat de la fluierul piciorului
Se lasă dat pe mâna cioplitorului

De dragul formei ce va fi să fie
Tăcerea lui,parcă e poezie

Ademenind pe vulg cu lăcomie,
Deşertici,fără suflet, pe dinăuntru goi,
Înşelători de oameni în ţarină pustie
Şi răpitori ca lupii între oi

Avizi după oferte de mărire
Dar găunoşi în scorbura umană,
Zidiţi din cărămizi muiate-n fire
Şi sfidători la milă şi pomană

Clădiţi pe temelii neterminate
Pe buze de nisipuri mişcătoare
Ei vor să pară că le ştiu pe toate
Iar tu, eşti doar o frunză în vâltoare

Deşi , de toate te apucă sila
Când vor veni de toate să te certe,
Din brâul inimii îţi slobozeşte mila
Şi roagă-ţi Dumnezeul tău, să-i ierte!

« Postari mai noi