Mi-e dor de un colţ

de floare de colţ

Culeasă pe rouă

sub buze de bolţi

 

Mi-e sete prea mare

de-o limpede mare

Pe care, catarge

se-neacă în zare

 

Mi-e dor de-o aripă

întinsă în zbor

De îngerul meu

cu chip zburător

 

O inimă-n piept

îmi bate, orfană

………………

În parc mă aşteaptă

o fată morgană

Uneori,
o inimă

e mai împietrită

decât

piatra.

 

Ai putea

sparge cu ea

lacătul

care

încătuşează

sufletul.

Nopţile sunt
umbra

zilelor fecioare

blestemate

pe veci

să fugă de

Soare.

 

Noaptea e o zi

cu ochi legaţi

în care

se nasc

regii blestemaţi.

 

Niciodată, noaptea

n-apucă

să doarmă

de teamă că umbra-i

la soare

se sfarmă

Între  fructul şi

floarea din pom

încape aproape

un soare

şi-un Om

 

Prin trunchi se coboară

o Mână divină

să descuie comoara

de fructe

culcată-n rădăcină

Cuvintele trimise-n departări

se-ntorc acum cu rod

 

– şiraguri albe –

 

urcă pe scări

în care carii nu mai rod

 

Cuvintele-mbrăcate

în forme albe

sunt binecuvântări

Păsările

au scris pe cer

zborul

cu penele lor

 

În nopţile

cu ploaie

şi vânt

blestemul

stelelor căzătoare

au coborât

zborul

pe pământ

……………………

printre târâtoare.

« Postari mai noi