Viaţa-i ca o gară
prin care
lumea trece
şi unde
fiecare
lasă câte o urmă
cu care
cealaltă lume ară

 

O gară-i ca viaţa
prin care
mărfarul
cu iluzii
se opinteşte
trăgând după el
noaptea cea rece
şi ceaţa

 

Viaţa e gara
fără peron
unde liniile
se întâlnesc
să taie
drumul
roţilor
paralele.

Întrebând
culegătorul
de ce adună roadele
doar de pe jos,
El
mi-a răspuns
cu fruntea plecată:
“Odată
am rănit
ramura roditoare
a pomului
şi nu era
vinovată.”

Postat in: Poezie | | Commentarii (0)

Sete

Astâmpără-mi setea
pe frunze,
pe ramuri
şi trup ;
Iar dacă ajungi
cumva
în adâncuri,
rădăcinile mele
te vor căuta,
sorbindu-te.

Nopţile sunt
umbra
zilelor fecioare
blestemate
pe veci
să fugă de
Soare.

Noaptea e o zi
cu ochi legaţi
în care
se nasc
regii blestemaţi.

Niciodată, noaptea
n-apucă
să doarmă
de teamă că umbra-i
la soare
se sfarmă.

Fluturii sunt liberi
să zboare
doar vara
spre a stăpâni
stâncile,
acolo de
unde
iarna
îşi soarbe zăpada
şi vânturile.

Te-am uitat atunci când
îmi păreai că exişti
tot timpul în jurul meu
dar…
nu erai acolo

La muntele
pe care
l-am străpuns
am ostenit
de-ajuns.

Şi nici măcar
nu m-au
ademenit
comorile de aur
şi argint.

Prea însetat
m-am aplecat
către izvor
ca să
nu mor.

Dac-am învins
muntele-nalt
şi de bazalt,
e semn
din cer
că mi-au crescut
braţe
de fier.

Când,

ţi-au rupt

coarda de vioară

şi ţi-au legat mâinile,

tu,

ai început

să cânţi

la lacrimă.

Pentru unii cuvântul

e armă-cuţit

cu care rănesc sau omoară

Pentru alții e grâul

prin pumni strecurat

în traista cu care

se duce la moară

 

Pentru unii cuvântul

e-ovorbă-aruncată

ca zdreanţa călcată-n noroi

Pentru alţii e bruma speranţei

din zdreanţa spălată

şi pusă-stindardul

de pace-n război

 

Pentru unii, cuvântul

adună minciuni

cu care averi, pe molii clădesc

Pentru alţii, cuvântu-i

făcut rugăciuni

în care, doar îngeri

călcând pe tăciuni

întind aşternutul ceresc

 

Pentru unii, cuvântul

e uşa prin care

mai iese un licăr

din firul de ceară

Pentru alţii, cuvântul

căzneşte sub iadul de zmoală

să facă lumină

în noaptea de-afară

 

Pentru mine, cuvântul

E norul şi focul

Şi mana de hrană-n pustie…

Mă duc după Domnul ce calcă pe apă

Şi-mi scrie pe Tablele Legii

-Cu vântul – sorocul

La apa Lui vie

Ce însuşi Cuvântul adapă

Copacul anonim

şi-a pus cercei

de muguri,

de flori

şi de frunze

în toate urechile

 

Tremurând…

aşteaptă să se însoare

cu vara

Postari mai vechi »