De-aș fi fulgul care cade
Să acopere pământul
M-aș desface în cascade
Sărutându-mă cu vântul.

De-aș fi mugur în cuibarul
Inimii de lângă muguri
Mi-aș împrumuta paharul
Vinului de lângă struguri.

De-aș fi iarba care crește
Nu m-aș speria de coasă
Dacă-aș trece prin poveste
Îmbăiată în mireasă.

De aș fi un fruct în pomul
Cu ramura roditoare
Și celula și atomul
Le-aș găti de sărbătoare.

De aș fi bobul de grâu
M-aș aduce lumii hrană,
În deșert, apa din râu,
Să o pun bandaj pe rană .

De-aș fi pasăre de aer
Între mare și-ntre nori
Mi-aș pune stele în caier
Așteptând colindători.

De-aș fi rugul care arde
Nu m-aș stinge niciodată
De mi-ar fi de oști și hoarde
Valea vieții inundată.

De-aș fi floare dezlegată
Aș vesti despre-nflorire
Ca să știe lumea toată
Ce încape în iubire.

De-aș fi râul ce se varsă
Cu lacrimi la rădăcină
Nu aș face cale-ntoarsă
Ci m-aș boteza-n lumină.

Dar sunt Om făcut de Domnul
În a șasea zi de muncă,
Moartea nu e decât somnul,
Învierea e poruncă.

Iubito!
nu te doare cafeaua
ce n-o bei cu mine
când se așterne neaua
peste suspine?

Eu știu că femeia
se aseamănă cu vremurile:
ea
poate fi senină
sau întunecată,
uneori,
amândouă deodată;
te poate aprinde
în căldură
sau poate să te stingă
cu ură

ca iarna
ea poate să fie
rece,
înghețată,
și din genuni
poate trimite furtuni
să-ți bată în poartă

femeia poate fi
o vară fierbinte,
nefiresc de cuminte,
și are puteri de-a trimite
zefirul să alinte

se poate schimba
într-o clipă,
lăsându-te frânt
sub aripă,
te poate chema
s-o colinzi,
iar când ai pășit
pe oglinzi
de pe câmpul de rouă,
te poate lăsa fără ea
tăindu-te în două

mai poate să fie femeia
o toamnă bogată,
o doamnă
cu casa curată,
o gospodină
ca o grădină
îngrijită,
o albină
nicicând obosită

femeia mai poate-nflori
fără primăvară
în fiecare dimineață,
în fiecare seară;
ea poate fi
ziua din noapte
și noaptea din zi

femeia mai poate
trimite zăpadă,
să te cadă bolnav,
sau poate să te vadă
cât ești de curat
sau dacă te-ampăcat
cu apa din fulgul de nea
și-odată cu asta,
cu ea

femeia blândă,
femeia suavă
îți poate fi sânge
și lavă,
dar poate erupe
și inima-n două
o frânge
și rupe

femeia e tunet,
e arcul de foc
între nori,
e liniștea-n haina de sunet
ce-ți pune la loc
speranța
‘nainte să mori

Femeia e ploaia
prin care,
vrăjit,
deșertul din tine
îl vrea înverzit;

femeia e raza de soare
aprinsă,
e ramura ninsă
în floare,
e toată căldură
și toată răcoare

femeia cu ochii de mure
e strigăt de vânt
în pădure,
femeia cu ochi de femeie
e zee

când rochii de seară
o-mbracă
coboară tot cerul
în arcă
să presere stelele lui
în trena de rochii
pe care,
femeie,
ți-o pui

‘nainte,’nainte
de toate
femeia e cea care naște.

Ea lasă în urmă urmași
-prin tainic mister-
ca Domnul Isus
să aibă nuntași
la nunta din cer.

Se iau două inimi
și se pun la un loc
în același piept,
apoi se amestecă bine
până capătă
o formă omogenă

Se adaugă mereu dragoste,
când dintr-un vas al lui,
când dintr-un vas al ei

Încrederea
se pune de la început
în părți egale,
nemăsurată decât
în șoaptă

Se gustă
din când în când
cu măsura răbdării
și dacă e nevoie
se presară puțină,
puțină sare,
storcând cu grijă
câteva picături de lacrimi

Se adaugă mereu
bucurie,
cât cuprinde

Amestecați totul cu grijă
ca nu cumva
să se taie compoziția
cu cuțitul
vorbelor amare

Se așează totul la foc potrivit,
în inimi,
veghind
să nu se stingă flacăra
și să nu se ardă
în cuvinte

Se scoate de la copt
și se așează totul
în vase curate,
apoi
se servește cald,
toată viața

Este neapărată nevoie
de doi,
un el și o ea,
îmbrăcați cu haina albă
a dragostei,
ca pentru nuntă.

A PROMITE

Promit, iubito,
Că te-am iubit
Când m-ai chemat
În infinit

Promit, iubito,
Că te-am atins
Când dintre stele
Mă vei fi nins

Îţi mai promit
Să-ţi fi promis
Nădejdea care
Colindă-n vis

Promit, iubito,
Că m-ai iubit
Din ziua-n care
M-ai nemurit

Şi îţi promit:
Te-am căutat
Prin locuri unde
Nu m-ai umblat

Mi-ai spus, iubito,
Fără a-mi spune
Câte nelumi
Încap în lume

Promit, iubito,
Că de Crăciun
M-ai colindat
Colindul bun.

Dacă mă vei îmbrățișa
vino din tine,
ca nu cumva
brațele să-ți fie reci,
inima de piatră
și vorbele străine.

Două inimi
și-au dat întâlnire
pe drum de iubire,
fiecare aducând
una, alta.

Una : dragoste și bucurie,
alta : nădejde și speranță;
una: frumusețe și bunătate,
cealaltă : blândețe, ocrotire și putere;
una, mângâiere, alta, răbdare
una, tăcere
cealaltă, ascultare
una, ascultare
cealaltă, tăcere…

Nu le-a rămas
decât să le pună
toate la un loc,
să le rodească
până vor ajunge toate
o singură inimă.

Îmbrățișarea însetată
a sorbit până și aerul
care învelea inimile
și le despărțea
să nu se sărute

Două inimi bat deodată
și după fiecare bătaie se opresc
pentru acea vreme scurtă
numită veșnicie,
să se asculte
și să-și vorbească
prin pereții subțiri
ai două piepturi.

Dacă ar fi după mine
aș face inelele
sub formă de inimă
și aș face sărutul
pecete,
să lase urme
pentru totdeauna
și să nu se poată amesteca
cu nicio altă pecete
decât cu dragostea

« Postari mai noi — Postari mai vechi »