A exista înseamnă
bucurie etrenă
(întreruptă doar de
paranteza vieţii
în care
am învăţat să ne doară)

Dacă mă întrebi
pe care parte a zborului
să te așezi
îți voi spune că
pe cea dinspre aripă

dacă vrei să umbli
cu aripile,
nu pierde vremea
făcându-le picioare…
lasă-le să crească
deasupra umerilor!

Dacă mă întrebi de cărare
nu-ți voi povesti
despre ea,
îți voi dezlega ochii

dacă nu auzi
citește-mi pe buze
cuvântul
care desurzește

dacă nu poți
te voi ajuta,
dacă nu știi
te voi povățui…

dacă nu înțelegi
voi dezveli cuvintele
de carapace
și-ți voi arăta sâmburele
din care încolțește
înțelepciunea

Nu eu trec pe lângă voi
-pare a spune timpul-
ci voi treceți pe lângă mine
depărtându-vă
de capetele mele…
în felul acesta
vă lăsați prinși
într-un cerc tot mai strâmt,
care,
până la urmă ucide…

Deșii nu au
coloană vertebrală
copacii străjuiesc
pe verticală…
numai din tulpină
le cresc un fel de vertebre
orizontale
scormonind pîmântul
după lumină

În timp ce eu
mă aplecam peste umbră
să o șterg
în spatele meu
soarele se preumblă
și mă îndeamnă
să merg

Ești partea cea mare
din inima mea;
ești cântul,
ești vocea
și inima sa

Ești partea aceea
de viață, în viață;
tu ești amândoi;
ești floarea
unită cu gheață…

Ești partea aceea
din partea întreagă
în care-ascultarea
urmează mareea,
în timp ce
iubirea se roagă

Se trage semnalul de alarmă
al vieții,
în intersecții…

și lumea începe a trece
pe verde,
pe roșu
spre disecții…

Când lemnele
calcă peste jăratic
năzuiesc a dansa
peste magma fierbinte,
sălbatic…

Până și o inimă
are nevoie
de inimă de pietate
spre a spera
atunci când îndrăzneşte
a bate

« Postari mai noi — Postari mai vechi »