PAGINI
Categorii
- Crestine (1,445)
- Poezie (2,146)
- Poezie de dragoste (102)
Ultimele poezii postate
- ÎNTRE IESLE ȘI COLIND
- IARNĂ-NEIARNĂ
- ÎNTRE ZÂMBET ȘI BUZE
- CULOARE DE SUFLET
- APĂSARE
- VIBRAȚIA INIMII
- FANTĂ
- PE VÂRFURI DE MIJLOC DE NOAPTE
- E VREMEA SĂRBĂTORII
- LA CE FOLOS?
Ultimele comentarii
Informatii blog
Întrebându-mă
cum arată capătul pământului
v-am spus că-i rotund,
(ca şi pământul)
Doar întristarea îi poate da ocol
pe la pol
Dacă cerul s-ar umplea
de o puzderie de sori,
nu ţi-ar fi dor de noapte
şi de clipitul stelelor
de dincolo de lună?
A te prăvăli
în cascadă
de pe buzele sufletului
către pământ
este ca şi cum ai năvăli
din mijloc de tornadă
peste adierea vântului
când se roagă
plângând
A te furişa
Prin crăpături de întuneric
Ca şerpii,
Înseamnă
A stăpâni
Ţinutul deşertic,
Cu sterpii
A te căţăra
pe scările de ceaţă
către poieni de cer
însorite
e ca şi cum
ai încerca
să ţintuieşti de eter
picăturile ploilor
în cuţite
A rupe legăturile
care nu se rup
e ca şi cum
ai reteza pădurile
pentru un cuib de cuc
A muri frumos
După ce ai fost otrăvit
Cu forma cuvântului hidos
E ca şi cum ,pe întuneric,
Ai călca maiestos
Cu o lumină
A gândului sferic
A lăcrima la durerea
şi strigătul aproapelui tău
înseamnă a lumina
adâncul şi întunericul
întemniţaţi în hău
A fura din darurile
Coborâte din cer
Peste om
Înseamnă a aruna
Zarurile
Odată cu
Şarpele-urcător-în-pom
A aşeza minciuna
în locul ramurii înverzite
înseamnă a despica întruna
inimi nevinovate,
deja despărţite