În regatul umbrelor
drumurile largi coboară
spre vremuri vetuste;
spre cer se înalță și zboară
cărările înguste.

În regatul vântului
șoaptele inimilor
potolesc
tăvălugul furtunilor.

În regatul înșelător al visului
intră numai cei adormiți,
cei amăgiți
și dezamăgiți,
nu spre a se odihni
ci,
spre a nu se trezi.

Când o inimă de gheață
este atinsă
de o inimă înflăcărată
se poate să nu se topească,
dar nu se poate
să nu lăcrimeze.

Am pus coroane pe morminte
În țara întristării mele;
Sub lacrimi îngropam cuvinte
De-atâtea lumi din ea, rebele

În loc de panglici răstignite
Peste culori de flori ucise
Fâșii de suflet, răvășite
Îți zăvoreau ușile-nchise

Ară cu dinți stricați de spin
Rătăcitorul de vampir
Pământul negru, ca un scrin
Ascuns sub mărăcini și pir

Nimeni nu spune-o rugăciune;
Chiar nimeni, nimeni n-a venit
Decât întreaga-ți națiune
Să vadă toți că n-ai murit

Aruncă-ți haina întristării!
Îmbracă-te-n mireasă iară!
Dă jos cămașa îngropării!
Și ia coroana ta de țară!

Nu poți să dai poruncă iubirii,
nu pentru că nu se cuvine,
ci pentru că a fost pusă
ca temelie
Temeliei zidirii
dincolo
și dincoace de tine

Chemați depărtările
să legene mările,
să-mpingă la mal
cântând din caval
și ultimul val!

Chemați depărtările
să curețe mările
de neguri și ceață,
punând dimineață,
speranță de viață
în inimi de gheață!

Chemați depărtările
să vindece mările:
de ape spumate
cu ape curate,
de lupta-ntre stânci
cu liniști adânci,
de ape rănite
cu ape sfințite!

Pe drumul adevărului către popor
Se–ntinde în deșert nisipul mișcător;
În caravane lungi, șerpuitoare
Se coc trudiții vremilor la soare

Din oazele ascunse și umbroase
Rup îngâmfații carnea de pe oase,
Călăuzesc convoaiele ce trec
În calea care duce spre înec

Nababi, ciocoi, baroni și hrăpăreți
Au tolbele umplute cu săgeți;
Hulpavi, ciraci, analfabeți, inculți
Descalță drumul celora desculți

Puterea lor atinge mârșăvia,
Dreptatea e vecină cu mânia,
Doar pentru ei justiția e dreaptă
Iar plebea stă la coadă și așteaptă

Trăim cu rădăcinile în vânt
Iar soarele se-ascunde sub pământ;
… Roagă-te tu! Plângând mă rog și eu…
Dreptatea este doar la Dumnezeu.

Își fac păsările cuib
În lumea de-apoi;
Primăverile-au venit,
Zborul s-a înzăpezit,
Nu vine-napoi

Soarele nu mai răsare,
Ceasul nu-i mai sună;
Este beznă peste mare,
Fetele la scăldătoare
Nu se mai adună

Curcubeul din culori
Spânzură inert;
Cercul lui a ruginit,
Pământul s-a rătăcit…
Am uitat să iert…

Fluturii înaripați
sunt flori zburătoare;
fără aripi sunt omizi,
bube în copaci livizi,
frunze căzătoare

Când vin fluturii în lume
este sărbătoare;
la plecare rup din flori
ramurile de culori
pentru-nmormântare.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »