PAGINI
Categorii
- Crestine (1,445)
- Poezie (2,146)
- Poezie de dragoste (102)
Ultimele poezii postate
- ÎNTRE IESLE ȘI COLIND
- IARNĂ-NEIARNĂ
- ÎNTRE ZÂMBET ȘI BUZE
- CULOARE DE SUFLET
- APĂSARE
- VIBRAȚIA INIMII
- FANTĂ
- PE VÂRFURI DE MIJLOC DE NOAPTE
- E VREMEA SĂRBĂTORII
- LA CE FOLOS?
Ultimele comentarii
Informatii blog
Printre semeni ei
înțelepciunea
nu va face niciodată război,
iar între dușmani
va face
planuri de pace.
Sângele!
O,da! sângele
se întoarce mereu
și mereu
la inimă
să ia viață.
Dacă picioarele au fost făcute
pentru umblare
uită că ești lut
și-ți vei aminti
că ai putere să zbori.
În îmbrățișări
mâinile pot ucide
sau pot împrumuta viață
din inima
de la celălalt capăt
al lor.
În regatul Adevărului
au loc
numai cuvintele
ieșite din Cuvântul
care a fost de la început;
celelalte
se silesc a se naște
din apă și Duh.
În regatul adormiților,
morile fără morar
ronțăie suflete pierdute
sub roata de la car.
În regatul alergătorilor
regii
își încalță coroanele
spre a dobândi
premiul alergării.
În regatul apelor,
la nunta Mielului
se adapă
Mireasa
din apa prefăcută în vin.
În regatul ascultării
locuies îngerii
care s-au despărțit
de îngerii trădării.
În regatul aurului
nu sunt urme de rugină,
decât niște brazde adânci,
ruginii,
singura dovadă
a ceea ce urmează să fii.