Iartă-mă Doamne
că nu am fost
demn
să dezleg
şiretul
încălţămintelor Tale
de lemn

Şi să mă ierţi
că am
umblat
încălţat
pe pământul Tău
binecuvântat

Uită Doamne
că n-am întors
spatele
când m-au năvălit
ispitele
şi păcatele

Dă-mi Doamne
puterea
să nu uit Golgota,
mai iartă-mi odată
tăcerea
şi scoate-mă
Doamne
din mine
să văd Învierea

Fructul oprit
m-a otrăvit
şi m-a murit.

Crucificat
m-ai vindecat;
m-ai înviat
m-am ridicat
şi Te-am urmat

Ca nişte cari
păcatele
ne-au ros.
În noi se vede
omul găunos.

Ca nişte prădători
ne năvălesc
ispite ,
să hăituiască
inimi risipite.

Îngenunchez în faţa
sufletului meu ;
pe creştet
mi se-aşază
curcubeu.

ascultă şi bagă
bine de seamă
la vocea
care
te cheamă
să nu rătăceşti
în pustiu
vezi , sufletul
dacă mai este
viu.

‘nainte de-a face
un pas
aprinde lumina-n
lămpaş ;
când dă să te biruie
întunericul
nopţii depline,
aprinde –n cuvânt
lumina din tine !

Timpul nu ar trece
dacă n-ar fi timp
zeii ar muri
fără de Olimp

Nu am avea
gând
de n-ar fi
cuvânt
Ziua nu ar fi
fără zori de zi

Nu am avea
umbră
dacă n-ar fi
Soare
muntele n-ar fi
dacă n-ar fi mare

Omul nu ar fi;
nu aş fi nici eu
fără de suflarea
de la Dumnezeu

Din aluatul
frământat pentru
suflet
pune deoparte
atâta cât
trebuie să semeni
veşnicia.

Atâta vreme
cât
Soarele
străcluceşte peste noi,
avem în
stăpânire
până şi umbra

Odată cu
noaptea,
umbrele
dezertează,
amestecându-se
cu întunericul.

Când peste noi
va lumina
Dumnezeu
stăpâni-vom
până şi moartea
……………….
Şi durere
nu va mai fi

Cu picătura ultimă de energie
Am căutat Izvorul cu apă vie;
Ştiam că El pornește de sub stâncă
Şi-n vremea Harului mai curge încă

De-ar fi , desculţ să merg în miez de iarnă
De m-ar înconjura războiul dat de goarnă
De-ar fi să rătăcesc într-o pustietate,
Tot voi găsi Izvorul vindecător de moarte

De-ar fi s-ajung în mijlocul de junglă,
În mijlocul păgânilor care alungă
Încătuşat la mâini şi la picioare,
Tot voi găsi nădejde în binecuvântare

De-ar fi să fiu legat la ochi , cum era Saul,
Când lupi-or da târcoale în jur de staul,
Tot voi porni pe drumul spre Damasc
Şi voi începe-acolo să mă nasc

Oricât aş fi de-mpovărat şi ostenit
Oricât aş fi de gol şi de trudit
Voi adăpa poate plângând amar, ulciorul,
La cruce , unde m-anviat neprihănit Izvorul

Dacă satan v-a îndrăzni să vină
Înveşmântat în înger de lumină
Doar cu putere de la Duhul Sfânt
Îl voi strivi,şi va rămâne-nfrânt

Şi voi intra şi eu în Iordan
Spre a primi botezul lui Ioan
Numai aşa îşi lasă amăgitorul prada:
Făcându-te mai alb decât zăpada

Chiar dacă-ai vindeca întreaga lume
Şi ea s-ar lepăda de al tău nume,
Să nu arunci cu pietre şi cu stânci,
Tu ia aspra ta păcatele adânci !

Chiar când vei fi lovit peste obraz
Căzut de-ai fi , în mijloc de necaz
Să nu te răzvrăteşti pe cerul cel înalt ;
Întoarce şi obrazul celălalt

Chiar în pustii când te-or purta ispite
Ce-ţi vor preface stâncile în pite
Să legi în lanţuri amăgirea lor,
Aruncă-l în adâncuri pe cel amăgitor

Chiar dacă peştele te va-nghiţi
În apele prea tulburi, nu muri !
Învaţă ca Iona, dragul meu,
De-a nu fugi de bunul Dumnezeu

Şi părăsit de toţi dacă ajungi să fi
De cei pentru a căror viaţă ai muri
Tu nu-i îndepărta , deşi sunt trădători
Chiar dacă ai muri de două ori

Chiar între doi tâlhari când vei fi pus
Batjocorit de toţi, să, fii supus !
Deschide gura, propovăduieşte ,
Tâlharul , poate că se pocăieşte

Chiar când vei fi închis înt -un mormânt
În locuinţa morţilor de sub pământ,
Aşteaptă-te trei zile , să-nviezi,
Apoi, cu mântuiţii să cinezi…

În ziua pământeană, Fiu născut,
Întoarce lumea către început!
Chiar dacă mii de ani, ai tot venit,
Te dăruieşte celora ce Te-au primit !

Şi vine o vreme, când vine
Năpasta şi frigul în tine
Şi vine o vreme când sapă
Nebunii, în valuri de apă

Şi vine o vreme când omul
Se-ntoarce în patul de lut
O vreme când drumul porneşte
Înfrânt, spre un nou început

Pământul învinge pe-acela
Ce este născut din pământ
Şi –aşteaptă stăpân să îi fie
Doar omul născut din cuvânt

Şi vine o vreme când visul
Dezleagă aripa de zbor ;
O vreme când magma din foc
Îngheaţă atinsă de dor…

Şi vine o vreme când totul
Încape cu tot în nimic…
Când cad în genunchi sub o cruce
Pe care, plângând, o ridic…

Şi văd   desluşit   cum se duce
Golgota, cum singură suie,
Cum drumul, trecut de răscruce,
Aduce-a cărare, făcută de cuie

« Postari mai noi — Postari mai vechi »