Între Grădina Eden
şi grădina Ghetsimani
e-o cale de mers
de-o omenire;
de o parte şi de alta
se întinde veşnicia

În locul de pe crucea lui Isus
a rămas o uşă
de intrare în cer
…………………………….
Tu, omule,
nu uita cheia
aicea jos, pe pământ

Eu am plâns

şi duşmanul a râs de plânsul meu;

tu ai suferit odată cu mine

(până acolo că păşeai tăcută pe urma lacrimii)

iar prietenul meu

a plâns şi el

noul venit s-a mirat;

necunoscutul

m-a întrebat în treacăt

de ce plâng,

dar s-a dus mai departe

(nici măcar nu a aşteptat să-i răspund)

Dumnezeu

mi-a şters lacrima

şi mi-a spus:

“Tot Eu ţi-am dăruit şi lacrimile.”

Între răsăritul speranţei

şi apusul lacrimii

se întrupează un curcubeu

cântând din lumină

-precum aura sfinţilor-

din credinţa în Hristos

Când îţi vor pune pumnu’-n gură
Vorbeşte numai din priviri;
Când te-or încătuşa cu ură
Răspunde-n toate cu iubiri

Când peste ochi vei fi legat
Şi-n grâu îţi vor turna neghină
Numai cu sufletul curat
Vedea-vei drumul spre lumină

Când mâinile îţi vor lega
Dezleagă aripa cu lacrimi
Şi ia-ţi din spate crucea grea
Doar dezbrăcându-te de patimi

Picioarele când îţi vor prinde
Între obezi şi-ntre butuci
Chiar dacă lumea se aprinde
În rătăciri să nu te aduci

Când te-or sili să le asculţi
Vacarm de-nvolburări deşarte,
Să nu te întristezi că-s mulţi
Şi lasă lumea lor departe

Când îţi vor da otrăvi să bei
Dintr-un potir de aur fals,
Arată-le că sunt atei
Şi că dezmăţul nu e vals

Te-or ispiti cu bogăţii
Doar să te-nchini ’naintea lor;
Sunt toate rupte din hoţii
Şi te vor face muritor

Cuvântul când ţi-l vor fura
Din toate câte ai avut
Să te întorci către Cuvântul
Care a fost la început

Te-or înşela să-ţi ia credinţa,
S-o pironească pe o cruce;
……………………………..
Dar cum se naşte biruinţa?
Învingând lumea, la răscruce

Acela care-n viață
comori a adunat
E mai avut,
dar nu e mai bogat

Cine a plâns la poarta
speranțelor pierdute
Degeaba-n colț de lacrimi
îl ard cuvinte mute

Cine, din când în când,
la suflet n-a gândit
Acela, doar în gând
va trece mântuit

Cine-a răbdat povara
nedreaptă a minciunii
Este părtaș Mamonei
și frate cu nebunii.

Pe-acela care-n neguri
de pofte se afundă
Cutremure sinistre
ajung de îl inundă

Cine, precum călăii,
ajunge și ucide
Va împărți cu Cain
împărății aride.

Cine un ultim ban
îl ia de la sărmani
Va fi nenorocit
cândva, de prea mulți bani

Cine pe ură calcă
cu talpa goală
Va sângera cu crini
și n-o să-l doară.

Ogorul de credințã
cine-o să-l sape
Tămădui-și-va talpa
umblând pe ape.

Când spunem rugăciuni
ne primenim
Sunt singurele clipe
când nu murim.

În rest totul e vânt
e prăbușire…
Cât nu ne știm trezi
din răstignire

Nu am puterea de-a întoarce
Cărarea celui ce-a plecat
Dar am în ce şi cu ce, stoarce
Plânsul din ochiu-nlăcrimat

Nu am pentru săraci comori
Când merg cu sacii goi la moară
Dar am cuvinte-n loc de mori
Şi-n ele-ntreaga mea comoară

Nu fac minuni de vindecare
Să le arunc peste pământ
Însă mă rog, ca fiecare
Să se scufunde-n Duhul Sfânt

Nu am puterile să ies
Din albiile-ncercuite
Dar am chemare să-ncolţesc
Seminţele neîncolţite

Nu am tărie şi noroc
Să-ntorc condorul când se duce
Dar am credinţă să mă-ntorc
Să sprijin ceru-ntreg, pe cruce

N-aveam cuvinte să vă scriu
Şi poate nu aveam nici mâini
Dar, am găsit Cuvântul viu
Venind de la-nmulţit de pâini

La început a fost Cuvântul,
Mai înainte decât cerul și pământul
Cuvânt ce-n ascultare s-a’ntrupat
Și pentru păcătoși s-a arătat

El a adus cu El, un sac, în care
Avea semințe sfinte pentru semănare;
Și-a semănat nădejde pe pământ
Spre-a odrăzli cuvânt, lângă cuvânt

Semințelor căzute între spini
Trimis-a apă vie către rădăcini;
Ca aria să îi rămână curățată
Sub spini, și-a smerit fruntea-nsângerată

Semințele căzute în drumul bătucit
Sub Via Dolorosa, tot El, le-a încolțit
Și a arat cu crucea pe deasupra lor
Ca roada să ajungă la alt semănător

Semințelor -pe stâncă rătăcite-
Și de o lume-ntreagă ispitite
Le-a depărtat Golgota de deasupra lor
Și stânca a rodit ca un ogor

Au mai căzut semințe în pământ sființit
Și roadele s-au înzecit și însutit;
Cuvântul s-a’nălțat mai sus de nori
De unde a trimis secerători

M-am prefăcut a nu vedea
În miez de zi cărarea Ta
Pe Arca Ta hrănit-am corbi
Când Tu îi vindecai pe orbi

Când mi-ai vorbit prin Tăbli de Lege
M-am prefăcut a nu-nţelege,
Cum Tu, ai scris eului meu
Cu degetul lui Dumnezeu

Când ai făcut cărări prin ape
Robiţii, din robii să scape
Eu, egiptean, ‘napoia lor
Îi urmăream prigonitor

Când am adus cununi de laur
Viţelului cu trup de aur,
N-ai răstignit mâinile mele
Ci lucrul plămădit de ele

Când , dezgolindu-ne de tot,
Ne-ai pus pe urmele lui Lot
Şi eram păcătoşi şi goi
Poate-am privit şi eu ‘napoi

Şi n-am avut credinţă tare
Când m-ai chemat să merg pe mare
Tot pogorând, am nimerit
Cu Iona-n pântece de chit

Eu pescuiam în ape tulburi
Când El făcea pescari de oameni
Iar când punea-n semințe, sâmburi,
Mi-am dat avereile la fameni

Am fost şi eu în Ghetsimani
Cu ceata de soldaţi romani;
M-au învăţat a-l împlânta
Pe răstignit, cu suliţa

Când ai făcut din apă , vin,
Voiam în Cana să revin
Ziceam: „aceasta-i nunta Ta”
Şi eu veneam spre-a mă-mbăta…

Mă îndemnam să cred că-i vânt
Când El s-a prefăcut Cuvânt
În vremea când venea spre mine,
Din Iordan în Cincizecime

Deşi am auzit de El,
N-am fost decât Gamaliel
Pân-am intrat la El în staul
Când Pavel, dezbrăca pe Saul

În vreme ce-mi ara ogorul
Și când făcea din oameni, sfinți,
Și eu , ca Iuda, vânzătorul,
L-am dat pe treizeci de arginți

Mi-am strâns genunchii, să mă rog
Dar am văzut că sunt olog
Şi nu am mai putut umbla
Până-am călcat pe urma Sa

M-am prefăcut că nu sunt mut,
Deşi eram de la-nceput…
Şi-am rătăcit în lumi rebele…
Ajută necredinţei mele!

Doamne, dacă am
în suflet credinţă
fă din mine vasul
Tău de trebuinţă.

Doamne dacă-Ți bat
pocăit la poartă
deschide-mi să intru
si Te rog ma iartă.

Doamne, dă-mi să beau
viaţa din fântână ;
de cumva mă clatin
ţine-mă de mână.

Doamne, anticriştii
de m-or ispiti
dă-mi putere, capul
să le pot strivi.

În pustie, Doamne
dacă rătăcesc
cheamă-mă la Tine
şi-am să Te găsesc.

Apele adânci
când vreau să le trec
despica-le-n valuri
să nu mă înec.

Şi dacă iubirea
Ta mare mă-ncape
la Tine mă cheamă
veni-voi pe ape.

Nădăjduind viaţa
Veşnică cu Tine,
mă lepăd Iisuse
de firea din mine.

În ziua cea mare,
despărţit de moarte
îmbracă-mă-n haine
albe şi curate.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »