PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

“Cine ești, Doamne?” am întrebat.
“Eu sunt Cel ce sunt” mi-a răspuns Cel ce este,
“Sunt Dumnezeul tău și Domnul domnilor
Și Împărat al împăraților

Începutul și sfârșitul, alfa și omega
Cel dintâi și Cel de pe urmă,
Eu sunt calea și adevărul și viața,
Fiul omului și Fiul lui Dumnezeu.

Eu sunt jertfa de ispășire,
Cel dintâi născut din toată zidirea,
Eu sunt butucul și voi mlădițele,
Eu sunt Păstorul cel bun și ușa oilor.

Eu sunt lumina lumii și pâinea vieții și apa vie,
Chipul Dumnezeului celui nevăzut,
Sunt Dumnezeul adevărat și viața veșnică,
Sunt capul Bisericii Mele.

Sunt stânca mântuirii voastre
Și piatra din capul unghiului
Și înțelepciune, neprihănire,
Sfințire și răscumpărare.

Sunt Dumnezeu întrupat,
Cel răstignit și înviat, Cel înălțat
Și Cel ce va fi iarăși să vină
Să-Și ia Mireasa acasă.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment