Doamne, cui ne lași?
pământului?
el nu știe decât să ne trudească,
să ne ia sudorile în schimbul unui codru de pâine,
să ne deschidă și închidă o groapă.

Ne lași lumii, Doamne?
dar s-a făcut vrajmașă cu Tine,
Ți-a întors spatele și dănțuiește
în fața chipurilor cioplite
și a vițelului de aur.

Oare ne vei lăsa timpului
și timpurilor?
și ele au vremea lor,
și ele sunt trecătoare, apoi nu mai sunt.

Lăsa-ne-vei în bâlciul deșertăciunilor?
în oceanul înspumat al minciunilor?
ridică-ne Doamne, catargul spre cer
că uite cum oamenii pier.

La ce folos să ne învelim cu aurul lumii?
vin hoții de-l sapă și fură;
învelește-ne, Doamne, inima cu inima Ta
și atunci vom putea din nou respira.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website