PAGINI
Categorii
- Crestine (1,445)
- Poezie (2,146)
- Poezie de dragoste (102)
Ultimele poezii postate
- ÎNTRE IESLE ȘI COLIND
- IARNĂ-NEIARNĂ
- ÎNTRE ZÂMBET ȘI BUZE
- CULOARE DE SUFLET
- APĂSARE
- VIBRAȚIA INIMII
- FANTĂ
- PE VÂRFURI DE MIJLOC DE NOAPTE
- E VREMEA SĂRBĂTORII
- LA CE FOLOS?
Ultimele comentarii
Informatii blog
L-am întâlnit pe Dumnezeu în viața mea,
El era Acela care mi-a dat-o,
încredințânu-mi-o nu pentru o vreme
ci pentru eternitate.
L-am întâlnit în cartea lăsată omenirii,
nu să o citească ci să se hrănească
din cuvintele ei,
începând cu Cuvântul ce a fost la început.
L-am întâlnit în drumul spre Emaus
și nu L-am cunoscut, dar El mă știa
încă înainte de a fi.
L-am întâlnit când umblam legat la ochi
și El mi-a ridicat marama de pe ei,
când i-am deosebit vorbirea-I blândă
în vacarmul ăstei lumi.
Era în totul totului tot și mai ales era
chiar în inima mea, cercetând-o
despicând-o și despietrind-o,
Își trimisese Duhul să mă locuiască
și pe Fiul Său să mă iubească.
L-am întâlnit în lanul de grâu, făcându-l pâine
apoi frângându-Se pentru toți oamenii
flămânzi de cer și flămânzi de El,
L-am întâlnit, nu la o cruce, ci pe crucea
când omora moartea, pe ultimul vrăjmaș.
Și mai ales L-am întâlnit când ieșea din mormântul
cu piatra prăvălită la intrare
și când dezgropa mormântul pentru fiecare
ca nu cumva să rămână în țărână
suflarea Lui de viață.
L-am întâlnit pe Dumnezeu
când făcea cerurile și pământul,
dincolo de timp și de spațiu,
și înoind toate lucrurile, pentru cerul și pământul nou,
și mai ales pentru nunta Fiului Său.
No Comments »
Nici un comentariu existent inca.
RSS feed for comments on this post.