Modestia rămâne o virtute,
smerenia este dumnezeire;
zidirea lumii veșnice
a început de la spălatul picioarelor
iar boldului morții i-a fost smuls stindardul
pe reduta crucii.

Mările roșii despart prigonitorii de prigoniți
iar Iordanul țara promisă de pustiu;
pâinea cea de toate zilele
se coboară de sus
dacă sămânța a fost semănată în cer.

Trupurile noastre de carne și sânge
stăpânesc pentru o vreme pământul
iar cele de slavă domnesc în Împărăția cerurilor
după ce Mirele împarte
inele de logodnă Miresei Lui.

Între zidul plângerii și zidurile Ierihonului
se calcă peste dărâmături,
dincolo de ele rămâne cetatea întărită
și cortului lui Dumnezeu cu oamenii
coborâte din cer.

Stegarii credinței au biruit lumea
iar pocăința, leacul vindecării ei;
în marea iertării s-au aruncat nelegiuirile omului
care a îndrăzni să se nască din nou
și care și-a spălat hainele în sângele Mielului.

Cum să stai departe de o mântuire așa de mare?
doar dacă alegi calea peregrinului fără orizont
și țara blestemată a nebunilor,
acolo ochii nu văd și urechile nu aud
iar inimile rămân împietrite.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website