Pe vremea când erau copiii mari
Poveștile tânjeau după bunici
Căci le erau preacredincioși stegari
Ei, sfinții, în suman și cu opinci.

Pe vremea când umblam mai mult desculți
Ne încălța țărâna de sub pași,
În fiecare casă eram mulți
Niciunii nu erau de tot plecați.

Pe vremea când se zbenguiau ca iezii
În cete pruncii cu genunchi zdeliți
Nu-ntuneca în mijlocul amiezii
Căci învățau să fie fericiți.

Pe vremea când miros de-abecedare
Se răspândea printre miros de flori
Se mai scria cu școală-n calendare
Și dascălii însămânțau fiori.

Atunci când n-aveam gene de avar
Și când puținul ne era averea
Ne întâlneam cu Domnul la altar
Și ne turna în inimi mângâierea.

Apuse vremi schimbate pe apus
Mă rog, în zori din nou să-nmugurească!
O! Nemurire, unde te-oi fi pus?
Învață-i tu pe oameni să iubească!

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website