Când tunetul lovește cu ciocanul
Se clatină în groapa lui oceanul
Iar trenul lumii umblă pe traverse
Căci liniile fierului sunt șterse.

De la un cap la altul cerul arde
Căci fulgerele se-ncâlcesc în coarde
Atuncea curge foc din înălțimi
Și inima se-aprinde în mulțimi.

Rămână curcubeie arcuite
Peste mulțimi de oameni risipite!
Peste cetăți zvâgnind sub frământări
Fie turnate binecuvântări!

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website