Cele lumi ce rămân în noroiul din lume
În curând se vor scurge în oceanul de spume;
Ridicând brațe reci către îngeri apteri
S-or trezi prea târziu că n-ajung nicăieri.

Cele lumi ce mereu sunt pe prag să distrugă
Nu au tihnă și pace, ci mereu sunt pe fugă;
Fug de propria umbră, cu obida în spate,
Și-alergarea se-afundă într-un iaz de păcate.

Nu au punct de plecare, nu au capăt de drum
Și vâslesc a pierzare înecate în fum;
În deșert își înalță iarăși turn Babilon
Iaz de foc le străbat înspre Armaghedon.

Nu disper. Mă mai rog, și te roagă cu mine
Dacă inima bate cu durere și-n tine;
Cel ce-ndoaie genunchii de sub inimi smerite
Încă poate să-nmoaie orice lumi împietrite.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website