Ce vremuri ne-au fost date să trăim,
Dar tocmai pentru ele-am fost făcuți,
Între pereții lor îmbătrânim
Iar prin pădurea lor umblăm desculți.

Sunt vremuri ce n-au vreme de lumină
Și bâjbâie prin nopți fără de stele,
Suflarea le miroase și suspină
Încorsetată-n garduri de nuiele.

Din loc în loc biserici tot mai goale
Împart anafură la credincioși
Și dau porunci leproșii să se scoale
Să blésteme prorocii mincinoși.

Sunt vremuri repetente la credință
Când preoții au devenit atei;
Înoată vremurile-n suferință
Căci lupii-au năvălit în turmele de miei.

Blândul Păstor îngenuncheat Se roagă
Cu lacrimi ca de sânge-n Ghețimani,
Mai bate toaca jalnic într-o doagă
Să nu rămânâ îngerii orfani.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website