Acei ce nu mai pot a plânge
Tânjesc căci n-au în lacrimi sânge
Iar rana-i încă despicată
Nu cicatrice vindecată.

Acei ce încă trag la jug
Și sunt striviți de tăvălug,
Nu-i mult și se vor ridica,
Chiar de-ar fi morți, vor învia.

Vor fi atuncea pe deplin
Pământul sfânt, cerul senin;
Mă uit în sus, ce-a mai rămas?
Poate o zi, poate un ceas.

Sau poate e ultima clipă;
Îmi curge sânge din aripă,
Dar sunt ostaș înscris la oaste…
Și mi-au crescut aripi în coaste.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website