Ești lume tot mai obosită
De-atâta vreme adormită
Și îți atârni de vremuri grele
Podoabele de tinichele.

Când treci prin valea umbrei morții
Îți tragi sicriele cu morții
Care-au cules de pe pământ
Doar pleava grâului din vânt.

Străbați Sodome de pucioase
Călcând pe uscăciuni de oase
Și-n fiecare zi pornești
Războaie noi și nebunești.

Cu ce te-alegi la urmă, lume,
Decât cu un ocean de spume
Care strivesc de stânci corăbii
Și îți înfig în spate săbii.

În fiecare dimineață
Se fac transfuzii noi de viață;
Îngroapă-ți în trufie eul
Căci iar răsare curcubeul.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website