Lume tu, ce mult vorbești
și nu spui nimic;
zdrobeși cuvinte fără noimă,
le dezbraci de sens și de adevăr
și, cel mai des, lovești cu ele
așa cum ai lovi cu pietre.

Îți place să te asculți,
îți place să te ascunzi
în umbre alungite de ispite
și-adormi printre orbi între șarpe și corbi.

Lume, lume, cine ți-a dat nume?
cine te-mbătat, și cu ce vin de venin?
n-auzi, nu, lume tu,
cum bate furtuna în poartă?
ori, poate, lume ești moartă.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website