Când vântul învăța să zboare,
pe iarna unui vrej uscat
am dantelat, din petale și culori,
aripi cu parfum de primăvară.

Fluturi albi, cu fulgi subsioară,
dansau la bal ultima oară,
apoi se împleteau a plecare
cu ranițe asudate în spate.

Călătorule prin vrajă de vrej,
să-ți scoți încălțămintea când pășești
prin destin peregrin
din tărâm de deșert în tărâm de povești.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website