Se frământă oceanele și mările
și corăbiile își descălță velele
și le împăturesc precum țăranii obielele.

Se frământă norii și cerul
înfiorând în măruntaie eterul
și trag în potopuri cu fulgere
cum ar trage mulgătorii de ugere.

În albii de râuri se nasc frământări
iar pietrele-aprind lumânări
să afle izvorul vărsarea
când tot mai departe e marea.

Ce mari frământări își clatină vântul
schimbându-și în scorburi veșmântul
când piaptăn cu dinții de nuri
și-l trece prin păr de păduri.

Deserturi, în zbaterea lumii învinse
adună în dune nisipuri încinse;
frământă pământul vârtej de tornade
căci inima lumii încinse îl arde.

Dar cel mai puternic frâmântă păcatul
înaltul și-adâncul, lungimea și latul;
de-aceea furtuna se stinge-n iubire,
în duh de blândețe și duh de smerire

De-aceea, prin sânge și jertfă de Miel,
în inimi curate furtunile pier,
și-atunci infinitul cu cerul senin
va pune pe masă și pâine și vin.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website