PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

Ni-i dat a viețui printre ciudații ăstei lumi;

unii se cred a fi stăpâni peste vremurile lor

și nu-s decât cumpene de umbre

între un răsărit și un apus de soare.

Alții, vascularizați de sânge otrăvit,

nu încap de semenii lor, pentru că

nu se încap în ei înșiși

de atâta bolnavă infatuare.

Viețuim printre hidre cu chipuri umanoide;

teritoriile lor sunt deja cotropite,

viețile deja ofilite și expirate

în matrițe în termen redus în care s-au pus.

De o parte și de alta a curgerii timpului

vremelnicia a săpat în albiile deșertăciunii,

deșertând oasele ciudaților

în valea umbrei morții.

Da. Viețuim printre ciudații ăstei lumi

care se duc și vin val după val;

și, totuși, din loc în loc mai întâlnim

oameni care au luat chipul lui Dumnezeu…

Ei se roagă în duh și în adevăr,

coboară de pe muntele Sinai,

cu legea lui Dumnezeu, să o pună în inimi de carne…

și poate că nu se vor mai naște pe pământ nefilimi.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment