Nu se poate nimic mai trist

decât să ne imaginăm că noi, oamenii,

am putea fi singuri în Univers;

că nu ar exista decât un infinit

de materie stearpă și moartă,

apărută întâmplător și fără niciun rost;

că noi am fi singura ființă gânditoare,

iar dreptatea și adevărul ar atârna

numai și numai de bietele noastre făpturi

și în nebunia noastră să rătăcim amăgiți

că nu ar exista Dumnezeu,

nici Hristos nici Duhul Sfânt,

că nicăieri nu ar fi nici îngeri,

nici arhangheli, nici serafimi, nici heruvimi

ci numai un deșert depărtat și inert

și numai o tăcere a nimănui

și numai o trecere a omului

dinspre nicăieri, spre niciunde

nimic mai trist și nimic mai neadevărat,

că la noi ar fi adevărul și la noi ar fi puterea,

că tot ce suntem, suntem fără Creatoru nostru;

fără credința și nădejdea că El e în tot și în toate,

ceea ce numim viață, s-ar numi moarte

iar veșnicia ar fi doar nebunie și utopie

unde ar fi nădejdea? unde ar fi iubirea?

cui ne-am încredința sufletul atunci când n-am mai fi?

la ce bun ar fi fost că am fost?

nici măcar o umbră de îndoială

să nu ne amăgească!

suntem copii de Dumnezeu pentru totdeauna

și El este Cel care este!

suntem creația mâinilor Sale!

și Numele Lui este Dragoste!

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website