S-au copt pe ramurile agoniei

Aproape toate fructele mâniei;

Pe crengile smerite și-aplecate

Îngălbenesc suspine-ndurerate.

Când scorburile scormonescu-și trunchiul

Ne îndoim din rădăcini genunchiul,

Nu încetăm a spune rugăciuni

Când cerul se descarcă de furtuni.

Ni-i dat a trece prorocite vremuri,

Tu, inimă, de ce încă mai tremuri?

Ce file-n cartea vieții ai tu lipsă

Între Geneză și Apocalipsă?

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website