Oare știm să-l  iubim total și sublim

Pe săracul livid care-cinge în blid

Cu o coajă de pâine după ziua de mâine?

Oare știm să iertăm fără să ne-mbătăm

De mândrie deșartă într-o lume uscată?

Cât trăim ne smerim spre-a-nvăța să murim?

Suntem bobul de rouă într-o inimă nouă

Ce învață să bată în ființă curată?

Peste râul iubirii facem pod fericirii?

Plângi cu cel care plânge? Faci transfuzii de sânge

Când un semen de-al tău are stare de rău?

Ești tu, omule, drept? Ai pus inimi în piept?

Suntem prunci, tu și eu; ne-a-nfiat Dumnezeu,

Vrea să fim ca și El și prin Emanuel

Noi rămâne-vom vii, moștenind veșnicii.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website