Mă apucă o dorința și dorul
de a măsura cu pasul și compasul ecuatorul;
complicată temă, grozavă dilemă:
de unde să încep măsurătorile?
unde să înfing sforille și unde o să ajung
când ecuatorul e un cerc perfect de rotund?

Poate ar trebui să-l măsor în grade
după operații retrograde,
poate în vectori și radiani
ori, poate, în prețuri și bani,
poate ar trebui să chem norii
să țină de capătul sforii
să dezleg brâuri de râuri, iar mările
să-mi tragă din zări depărtările.

Oare câți l-or fi măsurat înainte,
împărțindu-l pe țări și-n cuvinte?
de ce niciodată nu le-a ajuns să le ajungă
și n-au încetat să se acuze și-mpungă
scotocind după măsurătoare în pungă?

Oare să încep măsurătoare după raza de soare?
să măsor cu umbra-mi, împreună,
după raza tăcută de lună?
să pun stelele să numere crucile de pe “umere?”

Poate ar trebui să aștept
să se rotească pământul,
să dezleg măsurătorile de ploaie, și vântul,
poate să chem cercurile polare
să facem împreună măsurătoare.

Dacă aș lua meridianele, să măsor cu ele,
nu s-ar micșora distanța dintre stele?
și constelațiile nu s-ar porni la vale
peste punctele mele cardinale?

Mă las de dorința și dorul
de a mai măsura ecuatorul;
îmi iau visele și fisele și sun:
îmi răspunde un ajun de Crăciun;
până aici am măsurat cu gândul și versul,
întreb pe Acel ce a măsurat Universul.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website