Până când te rătăcești
ființă zidită în lut?
ai ajuns să dărâmi
tot ce-ai ridicat cu trudă
și transpirație
și acuma scormonești în moloz.

Îți irosești viața
inventând fabrici de moarte,
te afunzi în întuneric
și, coleric, nimicești
nimicești, nimicești,
în loc să înveți să iubești.

Rătăcirile tale sunt nebunie
dar nu ai dreptul să te atingi
de proprietatea lui Dumnezeu;
doar El este în drept
să ceară viața înapoi
celor ce le-a încredințat-o
pentru o vreme.

Cine ești tu să dărâmi porțile
ăstei vremi?
nu ești decât un blestem
măcinat de ură
și ambiții deșarte,
ești frate cu duhuri de moarte.

Va suna în curând
o trâmbiță de trezire;
vei fi atât de departe
că nu vei auzi și nu vei vedea
chemarea lui Isus și lumina-nvierii,
o! Om rătăcit pe oceanul durerii.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website