Te înfășori în munte, patrie,
pentru că ai nevoie de aer
și îți cobori apele zglobii
să are felii de câmpii
și să le coacă, după ce colții de grapă
îți vor scrie cu litere românești
portretul așa cum dorești.

Te afunzi în păduri netăiate, patrie,
dar încapi pe jumătate,
căci le-ai vândut în bâlciul deșărtăciunii
pe polii și arginții minciunii.

Te scalzi în ape tulburi și-nghețate,
mănânci din resturile alterate;
te-mbălsămezi de parcă ai fi vie
tu, patrie închisă-n colivie.

Nu ieși în lume cu tine întreagă,
te pleci în fața acelor ce te neagă,
te uiți abandonată printre străini,
îți încarci desculță căruțele cu spini.

Nu faci alergie la prostie
când carii îți mănâncă din glie,
în casele mari ești rob și badantă
ai roțile sparte și circuli pe jantă.

Ți-e plin catalogul de absențe
și dulapul de haine de zdrențe;
pentru ce nuntă te pregătești
când plângi pe ascuns și jelești?

De ce, patrie, îți împărți talanții cu amanții?
dacă te-ai logodit cu poporul pe vecie
de ce îl trimiți în bejenie
și de ce te îmbraci în trei culori
numai atuncea când mori?

Dar, hai să ne rugăm împreună
ca Duhul Cel Sfânt să ne fie arvună
în orice inundații de încercări
să ne-nvelim în cer cu vindecări.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website